logo

Autorităţile refuză să protejeze o persoană vulnerabilă și cu dizabilități, declaraţie


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-refuza-sa-protejeze-o-persoana-vulnerabila-si-cu-7967_1081960.html

Fondatoarea Asociației Eco-local şi a Întreprinderii Sociale Etno-gastronomica, Tamara Şchiopu, declară că Serviciile Sociale Buiucani refuză să-l protejeze pe fratele său, Valeriu Croitoru, persoană vulnerabilă, cu dizabilități, care a fost lăsat intenționat în stradă, cu risc pentru viața lui. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Tamara Şchiopu a menţionat că ieri, 27 mai, Valeriu Croitoru, de 58 de ani, persoană cu dizabilităţi multiple, a fost externat din Spitalul Clinic de psihiatrie, din or. Codru, fără să fie anunţate rudele şi fără însoţitor. Din spusele ei, bărbatul s-a aflat timp de patru luni în spital, două dintre care – imobilizat, cu un picior fracturat.

Tamara Şchiopu a precizat că fratele său, deja de 35 de ani suferă de o boală psihică gravă. A fost îngrijit de mama lor, care a decedat în martie anul curent. La 12 aprilie, au fost notificate autorităţile despre faptul că Valeriu Croitoru nu are spaţiu de locuit, iar sora sa, unica rudă apropiată, e în neputinţă de a-l îngriji pe motiv ca nu locuieşte în ţară. În plus, de mai bine de 20 de ani, suferă de o boală incurabilă, motiv pentru care se află la tratament peste hotare. Tamara Şchiopu spune că Valeriu este extrem de abuziv şi prezintă pericol social. Pe lângă afecțiunea psihică, bărbatul suferă de diabet zaharat şi nu acceptă îngrijire, tratamente întrucât nu are discernământ. „Externarea lui fără însoţitor prezintă riscuri pentru viaţa lui. Or, externarea lui de ieri, fără prezenta serviciilor sociale este în esenţă un fapt de plasare a unei persoane vulnerabile în stradă. Prin acest fapt, se depune o presiune enormă asupra mea din partea autorităţilor pentru a-l prelua la îngrijire pe propria mea răspundere”, a spus Tamara Şchiopu.

Din spusele femeii, din 12 aprilie până în prezent serviciile sociale Buiucani nu au întreprins nicio măsură de a identifica o formă de protecție care s-ar potrivi stării de sănătate a fratelui său. Mai mult, Tamara Şchiopu a fost invitată la o şedinţă comună cu colaboratorii Centrului de sănătate mintală Buiucani, la care, spune ea, „s-a încercat o pasare totală a responsabilităţii autorităţilor pe o persoană fizică cu posibilităţi limitate, care nu locuieşte în tară şi nici nu e reprezentantul lui legal”. Tamara Şchiopu spune că, deşi s-a oferit să-şi ajute fratele material, în limita posibilităţilor mele, serviciile sociale nu au încercat să găsească o instituție de plasament pentru asigurarea bunăstării lui. Potrivit ei, la întrunirea comună i s-au adus acuzaţii şi intimidări precum că nu-i pasă de fratele său şi că nu contribuie cu nimic la stat ca să ceară acum atât de multe de la el. „Eu am fondat două organizaţii în Moldova, întrunind peste 10 angajaţi, iar contribuţia la stat depăşeşte suma de 500 mii de lei anual”, a precizat Tamara Şchiopu.

Femeia a reiterat rugămintea către autorităţi de a găsi soluţii optime pe cazul fratelui său, el nefiind capabil să trăiască independent. „Mă adresez aici şi acum serviciilor de asistenţă socială pentru a lua măsuri urgente în privinţa unei forme de protecţie pentru fratele meu, o persoană vulnerabilă şi cu multiple maladii, care nu are casă şi pe nimeni ca să-l poată îngriji în starea în care el se află”, a fost mesajul Tamarei Şchiopu. „Mă adresez prietenilor şi rudelor care ştiu unde s-ar putea afla la moment fratele meu să informeze poliţia sau asistența socială Buiucani despre locul aflării lui”, a mai rugat femeia.