logo

Autorităţile publice centrale fac schimb de experienţă


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-publice-centrale-fac-schimb-de-experienta-7967_965291.html

Prima întrunire a reprezentanţilor administraţiei autorităţilor publice centrale (APC), vizând schimbul de experienţă în cadrul Reformei APC, s-a desfăşurat, joi, 21 iunie, fiind organizată de Grupul de experţi din cadrul Aparatului Guvernului. Potrivit lui Viorel Zabolotnic, consultant principal al Grupului de experţi din cadrul Aparatului Guvernului, principalele realizări ale reformei APC vizează proiectul legii privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public, elaborarea sistemului informaţional automatizat al registrului funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici, instruirile personalului APC. În cadrul întrunirii au participat reprezentanţi ai Serviciului Vamal (SV), ai Ministerului Dezvoltării Informaţionale (MDI) şi celui al Economiei şi Comerţului (MEC) etc., care au prezentat propriile practici de reformare a instituţiilor. Victor Onofrei, reprezentantul SV, a vorbit despre reorganizarea serviciului vamal, elaborarea unei strategii şi a unui plan de dezvoltare a instituţiei, despre concepţia de ghişeu unic etc. Potrivit lui Onofrei, Serviciul Vamal elaborează planurile de activitate ţinând cont de prevederile documentelor internaţionale, ale ONU, UE, ale Organizaţiei Internaţionale a Vămilor, ale Misiunii de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. În plus, se insistă asupra colaborării cu mediul de afaceri. MDI a prezentat câteva programe electronice pe care le aplică pentru controlul documentelor cetăţenilor etc., iar MEC a făcut publică modalitatea de colaborare şi coordonare interinstituţională. Strategia de reformă a APC a fost aprobată de Guvern la 30 decembrie 2005 şi urmează a fi aplicată în practică până în 2008. Reforma APC vizează ministerele, alte autorităţi administrative centrale, inclusiv organe şi instituţii administrative autonome, precum şi serviciile publice desconcentrate ale acestora. Scopul reformei constă în instituirea unui sistem modern şi eficient al administraţiei publice centrale, în conformitate cu principiile de bună guvernare din ţările-membre ale Uniunii Europene şi Consiliului Europei.