Alegătorii vor putea vota prin internet. Autoritățile pregătesc o astfel de alternativă pentru votanții care nu vor putea ajunge la secțiile de votare în ziua alegerilor. Votul prin internet ar putea fi și anticipat. Autorii conceptului „e-Votare” propun ca alegerile prin internet să se desfășoare câteva zile la rând, mai devreme de ziua scrutinului tradițional, iar în condițiile unui vot multiplu, ultimul să fie cel valabil. Noua redacție a Codului Electoral urmează să conțină un capitol nou dedicat sistemului de vot prin internet, transmite IPN.
Conceptul sistemului de vot prin internet „e-Votare” a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte, cu suportul Fundației Hanns Seidel.
Prezentă la eveniment, președinta CEC, Angelica Caraman, a menționat că despre implementarea metodelor alternative de vot se discută demult în condițiile în care societatea progresează. Mai mult ca atât, sunt diverse situații neprevăzute, cum a fost situația pandemică. Necesitatea implementării tehnologiilor informaționale în procesul de vot a fost accentuată și de experiența organizării alegerilor peste hotare la ultimele două scrutine. „În Moldova sunt toate premisele pentru a implementa votul prin internet. Și vorbim aici despre o infrastructură de internet dezvoltată, despre o acoperire a rețelelor mobile, despre un indicator relativ înalt al utilizării internetului de către populație”, a notat șefa CEC.
Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a declarat că Republica Moldova ca țară are un specific, și anume numărul mare de cetățeni aflați peste hotare. De cele mai multe ori pentru ei este mult mai ușor să acceseze anumite servicii sau să-și exercite anumite drepturi utilizând tehnologiile informaționale de la distanță cu același nivel de încredere. În opinia sa, implementarea votului digital vine cu avantaje, dar generează și riscuri. Sunt necesare măsuri pentru a le preveni. „Acest concept este un salt calitativ nou în conștientizarea și alinierea instituțiilor la nivel tehnologic, organizațional și la nivel legal”, a precizat vicepremierul, care consideră că țara este pregătită pentru implementarea conceptului.
Deputata Ana Calinici a remarcat că oamenii sunt mai sceptici la început și nu prea au încredere în metodele alternative de vot, însă gradual încrederea crește. Și încrederea într-un sistem e-vot este determinată de încrederea în instituțiile statului. Legislativul urmează să examineze acest concept și să analizeze și riscurile pe care le comportă. Alte state au reușit cu succes să implementeze concepte similare, a menționat parlamentara.
Victor Guzun, expert asociat IPRE, a spus că aplicarea votului pe internet este discutată în contextul unei probleme majore: circa un milion de cetățeni care au o posibilitate redusă de a-și exercita dreptul lor suprem de a-și alege reprezentanții în organele de conducere ale Republicii Moldova. Și prin această lipsă de oportunități egale, reprezentativitatea politică are de suferit. „Votul online nu este destinat doar cetățenilor de peste hotare, ci este în beneficiul fiecărui cetățean al Republicii Moldova. În mod special se adresează câtorva categorii. Da, evident că și pentru diasporă, dar să nu uităm că avem foarte multe persoane cu posibilități limitate de mobilitate în ziua alegerilor – persoane care nu se pot deplasa, care se află pe patul de spital etc.”, explică Victor Guzun. Potrivit lui, este foarte important de știut că votul online este doar o alternativă, iar votarea în secții, pe buletinul de hârtie, va rămâne.
Sergiu Gurduza, membru CEC, a spus că votarea prin internet reprezintă un proces de exercitare a dreptului de vot prin intermediul unei platforme accesibile, cu utilizarea unui mijloc de identificare electronică a alegătorului. La fel ca votul tradițional pe hârtie, acesta presupune doi pași: 1. identificarea alegătorului în baza unui act de identitate compatibil cu sistemele de identificare electronică și 2. exprimarea opțiunii de vot.
În cadrul alegerilor sau referendumului, alegătorii trebuie să introducă în urna virtuală (electronică) nu mai mult de un singur vot valabil exprimat. Dacă un alegător votează de mai multe ori, doar ultimul vot valabil exprimat va fi contabilizat. Acest principiu asigură și respectarea altor două principii de bază, și anume: votul secret și libertatea de exprimare a votului. Mai mult decât atât, opțiunea de schimbare a votului ar putea fi un instrument eficient împotriva cumpărării voturilor.
Sergiu Gurduza a declarat că printre riscurile identificate țin de violarea principiului confidențialității votului, forțarea alegătorului să voteze pentru un anumit candidat sau un eventual atac cibernetic asupra sistemului, inclusiv cu modificarea rezultatelor votării. Totuși, sistemul de vot prin internet are și o serie de avantaje, printre care și confortul alegătorului, rapiditatea și reducerea costurilor pentru el. De asemenea, este vorba și despre garantarea exercitării dreptului la vot pentru cetățenii din străinătate sau a celor aflați în imposibilitatea de a veni la secția de votare, precum și despre reducerea riscurilor de sănătate în eventualitatea unor pandemii etc.
Prima utilizarea sistemului de vot prin internet urmează să fie decisă de către Parlament urmare a mai multe rapoarte prezentate de către CEC, Guvern și SIS cu privire la nivelul de pregătire a sistemului și asigurare a securității cibernetice.
În cadrul arhitecturii IT a Comisiei Electorale Centrale, votul prin internet va fi asigurat de către un susbsistem informațional cu denumirea „e-Votare”, parte a sistemului informaționale SIAS „Alegeri”.