logo

Autoritățile nu reacționează la necesitatea creării unui fond al culturii, opinie


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-nu-reactioneaza-la-necesitatea-crearii-unui-fond-al-culturii-opinie-7967_1097710.html

La mai bine de un an de la formularea demersului privind crearea unui fond al culturii în Republica Moldova nu există încă o reacție din partea autorităților. Despre aceasta a menționat Rusanda Curcă, directoarea Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova, precizând că subiectul cu înființarea fondului a fost promovat începând cu anul trecut într-o campanie de advocacy. Directorul coaliției a spus că au fost prezentate public diferite modele de fonduri din străinătate, precum și structura care ar funcționa pentru Republica Moldova.

„Coaliția pe parcursul a doi ani a dezvoltat câteva programe mari de advocacy care pun în discuții niște probleme majore legate de susținerea sectorului cultural independent. Este vorba despre crearea de mecanisme de finanțare noi și îmbunătățirea celor existente. Aici vorbim specific despre campania cu privire la crearea fondului culturiiˮ, a spus Rusanda Curcă la o conferință de presă organizată la IPN în cadrul celei de-a doua ediții a programului de evenimente SCA2023/Spații Culturale Alternative.
 

Directorul coaliției a afirmat că în noiembrie anul trecut cu suportul delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a fost organizat laboratorul internațional pe marginea mecanismelor de finanțare în domeniul culturii în țările Parteneriatului Estic. Au fost invitați directori de fonduri ai culturii din Estonia, România, Croația, experți în politici culturale în Georgia și Belarus. „Fondul culturii este un instrument care schimbă în general modul în care este finanțată cultura de către stat, logica și guvernarea resurselor publice pentru cultură, deoarece ar fi trebuit să fie o structură în care societatea civilă și experții sunt oamenii care gestionează și guvernează acest mecanism de finanțare. Și Ministerul se ocupă mai mult de monitorizare și evaluare, decât să ia deciziiˮ, a comunicat Rusanda Curcă.

În ianuarie anul curent, Coaliția Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova a făcut o prezentare publică a modelului de fond al culturii pe care l-a elaborat împreună cu lucrătorii din domeniul culturii din țară în bază de recomandări ale directorilor de fonduri de cultură din străinătate. „Am avut unda verde de la Minister cu înțelegerea că ei vor crea un asemenea mecanism de suport, doar că până la acest moment nu avem niciun pas făcut în acest sens. Este o rezistență din partea Ministerului la crearea unor astfel de mecanismeˮ, a spus directoarea Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova.

Rusanda Curcă a menționat că
fondul ar veni în susținerea întregului sector, inclusiv a reprezentanților societății civile. Beneficiarii fondului culturii ar putea fi artiștii independenți, ONG-urile care implementează proiecte culturale, instituțiile publice de stat de cultură care organizează activități în afara programului lor de bază. De exemplu, Muzeul Național de Artă ar putea aplica la acest fond cu un proiect care nu vizează expoziții de artă clasică, dar combină expoziția cu muzică, poezie, video etc. Fondul culturii ar avea asemenea principii, precum separarea clară a responsabilităților între cei care conduc fondul și cei care iau decizii, pentru că în echipa de conducere a fondului s-ar regăsi și persoane care reprezintă Ministerul Finanțelor și Ministerul Culturii, dar deciziile pe marginea evaluării proiectelor le-ar lua doar profesioniștii în domeniul.

Directoarea coaliției a adăugat că un alt principiu ar fi transparența. Toate proiectele care s-ar depune la acest fond ar fi evaluate online. Evaluarea și monitorizarea la fel s-ar face de profesioniști în domeniu. Veniturile fondului ar trebui să fie finanțate din buget prin stabilirea unui procent dintr-un parametru economic (de exemplu, din produsul intern brut) sau din prin stabilirea unui procent din anumite taxe achitate de către agenții economici la buget. Modelul de guvernare ar presupune existența unui Consiliu de administrare și a unui director executiv. Rusanda Curcă a spus că acum coaliția se gândește la crearea unei campanii de informare privind necesitatea fondului culturii care ar putea fi lansată în regiuni.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.