Autorităţile ne-au manipulat ca să ne implice în război, Jurnale de Campanie

[Articol Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Ion Doloşcan din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, avea 35 de ani când a început războiul de la Nistru, era căsătorit, muncea. Ca şi mulţi alţi participanţi, susţine că războiul a început cu mult mai devreme de data oficială - 2 martie 1992. „Am auzit de război la televizor. Preşedintele ţării, Mircea Snegur, a anunţat stare de urgenţă pe teritoriul Republicii Moldovei. Mai bine nu-l auzeam...”, astfel îşi aminteşte voluntarul Ion Doloşcan cum totul a început războiul pentru el. Era vara anului 1991. Peste tot domina o atmosferă de patriotism, alimentată de către autorităţi. Bărbatul îşi aminteşte că după ce a auzit declaraţia preşedintelui s-au adunat mai mulţi bărbaţi din sat şi din satele vecine şi au mers cu maşina de serviciu de la Primărie la Chişinău. „Autorităţile ne-au manipulat ca să ne implice în război. Atunci au început a scoate armata sovietică din Chişinău. Noi blocasem strada Grenoble. Am sta vreo 14 ore, apoi ne-au dus în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ne-au dat câte o chiflă şi ne-au trimis acasă”, a spus bărbatul. [„Am mers la război {добровольно-принудительнo!}”] Voluntarul îşi aminteşte că o perioadă îndelungată a fost linişte. În primăvara anului 1992, situaţia în regiunea Benderului se tensiona cu fiecare zi. La data de 6-7 mai a fost mobilizat. A venit în sat maşina de la Primăria şi primarul le-a spus că a primit un sunet de sus, că satul Chetrosu, Anenii Noi, trebuie să adune un număr anumit de oameni. „Era un fel de {добровольно-принудительнo!} (vrând, nevrând). Ne-a spus primarul că trebuie de dat o mână de ajutor ţării. Ştiu că într-un sat băieţii au luat primarul cu ei, i-au zis: dacă ne iei pe noi, hai şi tu. Este unicul caz în care am auzit ca primarul să fi mers alături de voluntari”, a declarat bărbatul. Ion Doloşcan îşi aminteşte că i-au dus la poligonul din Bulboaca. Acolo le-au dat haine militare, i-au înarmat, ba chiar au făcut şi puţin antrenament. „Ne-au îmbarcat în autoblindate şi ne-au dus la Bender. Chiar din prima oară am nimerit sub o canonadă. În acea seară am schimbat băieţii de la poziţie, ei au plecat, iar noi am ocupat tranşeele de la marginea Benderului”, a povestit bărbatul. [„Demnitarii nu s-au mai interesat de noi, în schimb a fost Urschi şi Sadovnic”] Ion Doloşcan spune că tranşeele se întindeau pe aproximativ 4-5 kilometri şi erau vreo 400 de oameni. Atacurile erau îndeosebi pe amurgite şi înspre dimineaţa, ziua era linişte. Se trăgea din aruncătoare de grenade, din tunuri, care acum se folosesc la distrugerea norilor de gheaţă. Noaptea nu dormea nimeni. Ziua posturile stăteau de veghe, iar băieţii se odihneau. Era un batalion cu bucătărie. Cei care erau din satele din Anenii Noi, o dată la câteva săptămâni, puteau pleca acasă pentru vreo 3-4 ore, iar dacă nu reuşeau să ajungă acasă, transmiteau prin colegi soţiilor şi părinţilor că sunt vii. Bărbatul îşi aminteşte că mai des erau răniţi de lunetişti. Au fost şi împuşcaţi mortal, tineri de vreo 27 de ani. „La război ca la război, uneori era şi vesel, aveam orchestra noastră. Erau băieţi care cântau. Într-o zi au venit Gherghe Urschi cu Iurie Sadovnic. Au venit să ne distreze, eu nu ştiu de cine au fost trimişi. Ne-au spus glume, ne-au cântat la chitară. A fost un mic concert care ne-a detaşat un pic de război. Veneau şi jurnalişti. Ba chiar şi peste noapte au rămas nişte jurnalişti din Italia, îmi pare că şi din Germania erau. Demnitarii însă nu s-au mai interesat de noi”, a mai spus voluntarul. [„Dacă ar mai fi un aşa război, aş merge cu patul armei întors invers”] Bărbatul spune că au stat acolo până în iulie, când au venit forţele pacificatoare. Până azi nu are răspuns la o singură întrebare: Cine a declanşat acest război? „Cu toate că ştiu toţi că au fost interese de tâlhărie de patrimoniu ale conducerii de vârf. Sunt milionarii din ziua de astăzi. Jertfele aduse de popor se uită foarte greu. Din autorităţi nimeni nu a fost pe front, ei împărţeau fotoliile şi genţile”, susţine voluntarul. Dacă ar mai fi un război asemănător, bărbatul spune că ar merge doar cu patul armei întors invers. „Ce am primit eu că am fost pe câmpul de luptă? Niciun fel de înlesniri, 7-8 lei la lumină, 4 lei la telefon. Am fost în PMAN în toamnă, ne-am adunat voluntarii să solicităm să vorbim cu premierul şi nici nu a ieşit. De atunci nu avem niciun răspuns. Azi nimeni nu ar mai merge la război, pentru că cei care au ţinut piept acolo, s-au ales cu traume, boli, iar cei care au rămas să păzească averea poporului, au împărţit-o între ei”, a notat voluntarul. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]