logo

Autorităţile municipale se pronunţă pentru demolarea construcţiei ilegale, în cazul căreia s-a constat implicarea pretorului sectorului Centru


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-municipale-se-pronunta-pentru-demolarea-constructiei-ilegale-in-caz-7967_966572.html

Autorităţile municipale se pronunţă pentru demolarea construcţiei din strada Anton Crihan, colţ cu Drumul Viilor, care a fost depistată în cadrul şedinţei operative în aer liber de la începutul săptămânii trecute. În cazul acestei construcţii s-a constat implicarea directă a pretorului sectorului Centru, Petru Budurin, soţia căruia, Svetlana Budurin, era proprietara construcţiei. Şeful direcţiei Autorizare şi Disciplină în Construcţii, Gheorghe Răilean, a declarat luni, 24 septembrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie că în general nu recunoaşte construcţiile samovolnice, care ar trebui să fie demolate. Potrivit lui, în rezultatul investigaţiilor de serviciu, s-a constatat că la construcţia acestei clădiri au fost încălcate prevederile autorizaţiei de construcţie. Dacă edificiul construit nu corespunde proiectului de construcţie, înscris în autorizaţia de construcţie, atunci, conform actelor normative, autorizaţia este considerată nulă. În plus, firma de construcţie trebuie să fie urmărită de organele de control, a opinat funcţionarul municipal. Nicolae Răilean a declarat că, la moment, Inspecţia de stat în Construcţie perfectează procesul verbal, privind contravenţiile constatate, urmând ca şi comisia administrativă din cadrul Preturii sectorului Centru să ia o decizie privind viitorul acestei construcţii. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut anterior de la pretorul Petru Budurin o notă explicativă privind neregulile depistate în cadrul controlului de săptămâna trecută. După cum s-a dovedit, acesta a prezentat anumite explicaţii în scris, însă a omis cazul în care i-a fost constatată implicare personală. La întrebarea Primarului despre motivele omiterii, Budurin a răspuns că a aşteptat să fie convocat pentru discuţii între patru ochi. El a promis să prezinte nota solicitată în scris. În cadrul raidului organizat la începutul săptămânii trecute, Budurin a negat iniţial că ar avea vreun interes personal în privinţa construcţiei vizate, ca mai apoi, la intervenţia unui vecin, care a deconspirat implicarea pretorului, să spună că nu a făcut nimic ilegal. Vecinul a declarat că pretorul a fost fotografiat şi înregistrat pe dictafon când spunea că este terenul său şi dădea indicaţii să nu fie stopată construcţia, deşi aceasta era amplasată şi pe reţeaua de apeduct. Potrivit Primarului, în funcţie de gravitatea cazului, pretorul ar urma să fie tras la răspundere conform prevederilor legale: mustrat, amendat sau chiar destituit din funcţie.