Autorităţile municipale nu garantează pentru luna octombrie abonamente mai ieftine pentru transportul municipal
https://www.ipn.md/ro/autoritatile-municipale-nu-garanteaza-pentru-luna-octombrie-abonamente-mai-iefti-7967_961310.html
Autorităţile municipale nu garantează că, în luna octombrie, abonamente pentru transportul municipal vor fi mai ieftine, deşi acestea nu vor fi comercializate nici la preţul stabilit anterior. Şi asta în pofida solicitării premierului Vasile Tarlev, adresate Primăriei, la 31 august, de a revizui în regim de urgenţă costul abonamentelor.
Premierul a solicitat retragerea din vânzare a abonamentelor la preţurile stabilite anterior pentru luna septembrie, considerând neargumentate majorările operate de autorităţi atât pentru abonamentele destinate studenţilor şi elevilor, cât şi maturilor.
Viceprimarul Veaceslav Iordan a comunicat pentru Info-Prim Neo că un proiect de decizie privind micşorarea costurilor deja există, însă aceasta nu a fost examinat deocamdată de nici o comisie a Consiliului municipal.
Totodată, responsabili din cadrul Primăriei au declarat că pentru săptămâna curentă nu este planificată nici o şedinţă a Consiliului municipal şi nici nu se ştie dacă va fi organizată una săptămâna viitoare.
Deşi premierul Tarlev a cerut sistarea, cu începere de la 1 septembrie, a comercializării abonamentelor la preţurile anunţate, Veaceslav Iordan a spus că la acea dată deja erau comercializate cca 86 la sută din abonamentele scoase în vânzare.
Anterior, autorităţile locale au declarat că nu sunt de acord cu micşorarea preţurilor la abonamente, fără o compensare a pierderilor de către Executiv, deoarece, în cazul reducerii preţurilor, întreprinderile municipale de transport ar suporta până la sfârşitul anului pierderi de 19 milioane de lei.
Municipalitatea susţine că preţurile abonamentelor pentru studenţi şi elevi au crescut proporţional majorării tarifelor de călătorie. Pentru elevi abonamentele la călătoria cu autobuzul s-a majorat cu 20 de lei, costând la 1 septembrie 55 de lei, iar cele pentru studenţi - cu 30 de lei, preţul fiind de 75 de lei. Costul abonamentelor de autobuz pentru adulţi s-a dublat şi este de 130 de lei.
Abonamentele la troleibuz costă, pentru elevi, 50 de lei, pentru studenţi - 75 de lei şi pentru adulţii – 120 lei pe lună. Anterior, preţul acestora era de 22, 33 şi, respectiv, 50 de lei.