Autorităţile locale solicită societăţii să se implice în elaborarea Planului Urbanistic General al Chişinăului
https://www.ipn.md/ro/autoritatile-locale-solicita-societatii-sa-se-implice-in-elaborarea-planului-7967_959397.html
Autorităţile locale ale municipiului Chişinău solicită implicarea mediului de afaceri şi a societăţii civile în elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) al capitalei. O decizie de înfiinţare a unui comitet strategic pentru examinarea elaborării PUG, în care vor fi reprezentate organizaţiile neguvernamentale şi oamenii de afaceri din Moldova, a fost aprobată joi, 18 mai, de Consiliul municipal Chişinău (CMC).
Potrivit şefului interimar al Direcţiei Funciare, Nicolae Crăciun, este important de a întruni societatea într-un comitet în care autorităţile locale vor avea rolul de a administra PUG, iar mediul de afaceri şi societatea civilă îl vor implementa în practică, vor formula propuneri proprii şi vor colecta propunerile cetăţenilor. Acestea din urmă, în opinia sursei citate, sunt foarte importante şi vor permite evitarea greşelilor la stabilirea unei strategii de dezvoltare a municipiului Chişinău. De asemenea, a mai precizat Crăciun, este preconizată organizarea unei săli de prezentare a primei etape a PUG şi efectuarea unor sondaje.
Primarul interimar al municipiului Chişinău, Vasile Ursu, este convins că cetăţenii vor apela cu diverse propuneri la acest comitet strategic, iar această structură, aprobată de CMC, va începe să funcţioneze începând cu zilele viitoare. Pe de altă parte, Ursu susţine că autorităţile centrale nu se implica direct la elaborarea PUG, decât cu unele sugestii.
La 22 mai va fi definitivat caietul de sarcini şi va fi stabilit planul calendaristic de elaborare a PUG, precum şi expertizarea primei etape de elaborare a Planului, care include 3 documente de bază: strategia socio-economică; schema de organizare a transportului în zona centrală şi regulamentul cu privire la intervenţia în zona centrală.
Planul Urbanistic General este elaborat de Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări în Domeniul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii „Urban-proiect” începând cu toamna anului trecut. Finalizarea PUG este preconizată pentru începutul anului 2007.