logo

Autorităţile locale nu vor mai fi obligate să finanţeze organele de poliţie


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-locale-nu-vor-mai-fi-obligate-sa-finanteze-organele-7967_965674.html

Autorităţile publice locale nu vor mai fi obligate să finanţeze organele de poliţie, conform unui proiect de lege aprobat în ultima şedinţă de Guvern. Această prerogativă va aparţine în totalitate bugetului de stat, pentru că, susţine Executivul, autorităţile locale au demonstrat că nu pot asigura finanţarea în volum deplin a necesităţilor organelor de poliţie. După aprobarea acestui proiect de către Parlament, administraţia locală va putea contribui benevol la finanţarea poliţiei şi la acordarea ajutorului material pentru asigurarea capacităţii de menţinere a ordinii publice. Proiectul prevede perfecţionarea procesului de planificare a necesităţilor financiare şi materiale ale poliţiei, precum şi evitarea formării pe viitor a restanţelor la salarizarea şi asigurarea tehnico-materială a poliţiei. Până la moment, Legea cu privire la poliţie prevedea finanţarea poliţiei de stat de la bugetul de stat şi a poliţiei municipale de la bugetele unităţilor administrativ—teritoriale. Potrivit datelor Ministerului de Interne, în 2006, din necesarul de 16 mil. lei planificaţi la bugetul local al municipiului Chişinău pentru asigurarea poliţiei municipale cu echipament, au fost achitaţi doar 3,5 mil. lei. Necesităţile de asigurare cu echipament în anul curent se estimează la 19 mil. lei, fiind alocate până la 1 iulie doar 1,6 mil. lei. Restanţele bugetului local la acest capitol se cifrează în ultimii 5 ani la cca 20 mil. lei.