logo

Autorităţile comuniste îngrădesc dreptul la vot al cetăţenilor de peste hotare, PLDM


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-comuniste-ingradesc-dreptul-la-vot-al-cetatenilor-de-peste-7965_976801.html

Partidul Liberal Democrat (PLDM) a depus o cerere la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care a solicitat dublarea numărului de buletine de vot, care urmează a fi expediat la misiunea diplomatică din Franţa, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al PLDM. Prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă miercuri, 22 iulie, că „autorităţile comuniste fac tot posibilul pentru a îngrădi dreptul la vot al cetăţenilor moldoveni de peste hotarele ţării. Misiunea diplomatică de la Paris a comandat cu 50 la sută mai puţine buletine de vot, decât la alegerile din 5 aprilie. Această situaţie este inadmisibilă”, a accentuat Tănase. Alexandru Tănase, revenit recent de la o întâlnire cu alegătorii moldoveni în Franţa, a spus că la misiunile diplomatice, în cazul dat la Аmbasada R. Moldova la Paris, nu există nicio informaţie privind scrutinul parlamentar anticipat. „Cetăţenilor moldoveni, care au dat telefoane la ambasadă, li s-a spus că secţia de votare va funcţiona între orele 9.00 şi 17.00. Aceasta este o ilegalitate. Misiunile diplomatice sunt obligate să organizeze procesul electoral în aceleaşi condiţii ca şi în interiorul R. Moldova”, a declarat Tănase. În alt context Tănase a spus că PLDM vine cu iniţiativa de a crea o agenţie de stat pentru protecţia cetăţenilor moldoveni de peste hotare. Sarcinile primordiale ale acesteia ar ţine de protecţia cetăţenilor moldoveni aflaţi în afara hotarelor, acordarea de consultanţă şi ajutor la perfectarea actelor de identitate, precum şi integrarea lor în societate la întoarcerea în ţară.