logo

Autoritățile caută o companie care să construiască un penitenciar nou la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-cauta-o-companie-care-sa-construiasca-un-penitenciar-nou-7967_1047066.html

Autoritățile au lansat vineri, 15 februarie, concursul pentru selectarea și contractarea companiei care va construi viitorul penitenciar din Chișinău. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, licitația fiind deschisă ofertanților din toate țările, transmite IPN.

Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului (UIP) a ținut cont ca fiecărei persoane aflate în custodia statului să-i revină spațiul necesar pentru deținere.

Perioada lucrărilor de construcție este estimată la 36 de luni. Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 mai 2019, ora 10.00.

La 31 decembrie 2018, în cele 17 penitenciare din țară se dețineau circa 6 990 de persoane.