logo

Autorităţile au sarcina creării unei economii competitive


https://www.ipn.md/ro/autoritatile-au-sarcina-crearii-unei-economii-competitive-7966_968367.html

Preşedintele Vladimir Voronin este îngrijorat că R. Moldova nu va putea asigura executarea prevederilor Regulamentului privind aplicarea Preferinţelor comerciale autonome pentru R. Moldova, adoptat la 21 ianuarie 2008 de către Consiliul Uniunii Europene. Din această cauză, şeful statului a declarat în cadrul unei şedinţe la tema mersului implementării unor programe şi strategii naţionale, la care au participat premierul Vasile Tarlev, membrii Guvernului, deputaţi ai Parlamentului, consilieri prezidenţiali, că una din sarcinile primordiale în următorii ani va fi crearea unei economii competitive: mărfurile produse în ţară trebuie să fie competitive pe pieţele internă şi externă şi să corespundă standardelor europene. Voronin a cerut o atenţie specială pentru implementarea Programului Naţional cu privire la producţia agroalimentară ecologică, menţionând oportunitatea creării, în mai multe raioane, a filialelor Asociaţiilor producătorilor şi procesatorilor de produse agroalimentare ecologice. El a evidenţiat importanţa elaborării bazei de date privind cererea şi oferta de produse ecologice pe piaţa internă şi externă; creării de unităţi economice-model pentru fabricarea producţiei ecologice. În contextul realizării Programului Naţional „Satul Moldovenesc”, Vladimir Voronin a abordat problema reutilării şi înfiinţării de noi întreprinderi moderne de prelucrare a producţiei agricole în mediul rural, care ar asigura implementarea sistemelor internaţionale de calitate. Vladimir Voronin a spus că autorităţile centrale ale statului vor susţine şi pe viitor Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare în eforturile sale de modernizare a bazei tehnico-materiale a centrelor de achiziţie a producţiei agricole; de creare a abatoarelor; de redresare a ramurii avicole; de ameliorare a situaţiei în domeniul creşterii suinelor, etc.