logo

Autoritatea vinicolă din R. Moldova nu deţine încă nicio informaţie oficială despre reluarea exporturilor de vin


https://www.ipn.md/ro/autoritatea-vinicola-din-r-moldova-nu-detine-inca-nicio-informatie-oficiala-desp-7965_965327.html

Acordul privind reluarea exporturilor de vin către Federaţia rusă, la care ar fi ajuns preşedinţii Vladimir Putin şi Vladimir Voronin, nu a fost confirmat încă printr-o informaţie oficială care să fie remisă Agenţiei agroindustriale „Moldova-Vin”, au declarat pentru Info-Prim Neo surse din cadrul agenţiei. Sursele citate nu au putut spune, în acest context, când vor începe exporturile de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă, precizând că partea moldovenească este gata în orice moment să reia exporturile. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul întrevederii de la sfârşitul săptămânii trecute cu omologul său moldovean, că Guvernul de la Moscova a dat indicaţii pentru reluarea importurilor de vin moldovenesc pe piaţa rusă. Potrivit presei ruse, Voronin a anunţat anterior că R. Moldova a îndeplinit toate cerinţele autorităţilor de control ale Rusiei faţă de calitatea vinurilor moldoveneşti, însă înţelegerea între conducerile celor două state, la summit-ul CSI din noiembrie 2006 de la Minsk despre reluarea exporturilor, nu se îndeplineşte. „După cum ştiţi, au fost întreprinse primele acţiuni bilaterale în sensul deblocării colaborării în unele direcţii în sectorul agroalimentar, cum ar fi producţia vegetală, de carne”, a spus Putin la întâlnirea cu preşedintele moldovean. Şeful statului rus a menţionat că, în conformitate cu ultimele date statistice, „în linii generale, relaţiile, în special în sfera economică, se desfăşoară bine”. Şeful serviciului „Rospotrebnadzor”, Ghenadi Onişcenco, a declarat anterior că „cea mai mică abatere de la calitatea şi securitatea declarată a producţiei va fi pedepsită dur, chiar cu un nou embargo al importurilor de vinuri”. Potrivit lui, Rusia a elaborat condiţii speciale pentru livrarea vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusească, inclusiv controlul fiecărei partide de vin la hotar. Experţii estimează că pierderile exportatorilor de vinuri din Moldova, în urma „crizei vinurilor”, ar depăşi cifra de 200 mil. USD. Rusia a interzis importurile de vinuri şi divinuri din R. Moldova în luna martie 2006, pe motiv că acestea ar conţine substanţe nocive.