Poliţia de Frontieră a înregistrat realizări vizibile, trecând de la un sistem militarizat la unul profesionist. Autoritatea trebuie să continue reformele, mai ales că exigenţele faţă de calitatea gestionării frontierelor vor spori. Declaraţiile au fost făcute la evenimentul organizat cu prilejul celei de-a 22-a aniversări de la crearea autorităţii de frontieră a Republicii Moldova, transmite IPN.
Şeful Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, a menţionat că acum este o perioadă sensibilă şi complexă pentru ţară, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră este de o utilitate imensă. „Reforma instituţiei nu este un moft al cuiva, ci o prioritate naţională. Republica Moldova are nevoie de autorităţi puternice, apte să asigure funcţionarea normală a societăţii”, a spus Dorin Purice.
Acesta a menţionat că Poliţia de Frontieră va continua să depună toate eforturile pentru a răspunde provocărilor şi ameninţărilor la adresa securităţii frontierelor Republicii Moldova. „Ne vom consolida capacităţile pentru a aduce valoare adăugată securităţii în regiune. Vom susţine şi vom contribui la conturarea viitorului european al ţării. Ne propunem să ne afirmăm şi în continuare în calitate de instituţie transparentă, instituţie credibilă pentru partenerii naţionali şi internaţionali, instituţie cu personal integru, profesionist şi receptiv la necesităţile cetăţenilor”, a subliniat şeful Poliţiei de Frontieră.
Prezent la ceremonie, premierul Iurie Leancă a spus că schimbările în bine constituie un fundament solid pentru activitatea de mai departe, mai ales că exigenţele faţă de calitatea gestionării frontierelor vor spori şi, în acest sens, a dat câteva sarcini de viitor prioritare.
Una din sarcini este dezvoltarea resurselor umane, pentru realizarea oricărei misiuni. A doua sarcină este fortificarea securităţii transfrontaliere, care este un obiectiv important în ansamblul securităţii naţionale. „Este nevoie să avem frontiere sigure pentru cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pentru mediu de afaceri”, a declarat Iurie Leancă. Oficialul a mai menţionat că Poliţia de Frontieră trebuie să se ajusteze la standardele UE şi să-şi dezvolte capacitatea de accesare a asistenţei externe, pentru a reuşi să suplinească deficitul de finanţare pe care îl are.
Ministrul afacerilor interne, Dorin Recean, a spus că Poliţia de Frontieră este acum mult mai capabilă ca înainte să protejeze graniţele. „Aceasta s-a obţinut zi de zi, prin efortul fiecăruia din noi”, a spus ministrul.
Din 2012, Serviciul Grăniceri a devenit Poliţia de Frontieră.