Autorii reformei sistemului rezidenţial susţin că scopul acesteia este de a reduce numărul copiilor care cresc separat de familii
https://www.ipn.md/ro/autorii-reformei-sistemului-rezidential-sustin-ca-scopul-acesteia-este-de-7967_963613.html
Scopul reformei sistemului rezidenţial este de a reduce numărul copiilor care cresc separat de familii, ceea ce nu înseamnă că din start vor fi închise toate internatele din republică, a declarat luni, 19 februarie, viceministrul Educaţiei şi Tineretului, Valentin Crudu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit lui Crudu, studiile au demonstrat că un copil educat într-o instituţie rezidenţială nu are încredere în forţele proprii, îşi găseşte mai greu un loc de muncă şi poate intra mai uşor în conflict cu legea. De asemenea, absolvenţii gimnaziilor sunt mai vulnerabili la traficul de fiinţe umane, decât tinerii care au crescut în familie.
Viceministrul a menţionat că la moment se desfăşoară o evaluare a celor 68 de instituţii rezidenţiale din RM, iar rezultatele privind baza tehnico-materială şi cea didactică, profesionalismul cadrelor didactice, activitatea managerială etc., vor fi făcute publice la mijlocul lunii martie, când se va putea determina modul în care aceste instituţii vor putea fi reorganizate. Iniţial se prevede ca unele instituţii rezidenţiale să fie transformate în centre comunitare, iar altele, deşi vor fi menţinute, vor avea un număr mai mic de copii, însă cu condiţii mai bune de aflare. Internatele sau casele de copii existenţa cărora se va dovedi ineficientă vor fi închise.
În cadrul reformei, se prevede crearea şi dezvoltarea de noi servicii comunitare de protecţie a copilului şi a familiilor vulnerabile. În acest sens vor fi dezvoltate servicii sociale de tip tutelă, case de copii de tip familial, asistenţă parentală profesionistă, sau create instituţii de tip comunitar: centre de zi, maternale, de plasament temporar. Autorităţile consideră că asemenea servicii vor asigura copiilor o casă mai bună decât orfelinatul sau internatul, fiind totodată şi mai puţin costisitoare faţă de cheltuielile actuale de întreţinere a sistemului, care se ridică la 150 mil. lei anual.
În prezent, potrivit lui Crudu, autorităţile caută să identifice o nouă formă de finanţare pentru a susţine familiile socialmente vulnerabile şi a preveni instituţionalizarea copiilor.
Autorităţile naţionale sunt sprijinite în această reformă de UE, în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor sociale integrate pentru familiile vulnerabile şi copii în situaţii de risc”, lansat în ianuarie 2006 şi implementat cu suportul UNICEF şi programului TACIS. Activităţile proiectului sunt concentrate în şase regiuni-ţintă: raioanele Hânceşti, Floreşti, Făleşti, Străşeni, Teleneşti şi în municipiul Bălţi. În aceste regiuni se află 7 gimnazii internat, în care trăiesc şi învaţă peste 2 mii de copii.
În prezent, în instituţiile rezidenţiale se află circa 12 mii de copii, 85% din care au unul sau ambii părinţi în viaţă.