Instanţa de judecată a condamnat la 12 ani de închisoare doi bărbaţi, care în septembrie 2013, au comis un dublu omor în satul Corjova, raionul Criuleni. Audiaţi de procurori, făptaşii şi-au recunoscut vina, transmite IPN cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.
Corpurile neînsufleţite ale victimelor au fost descoperite de nişte localnici, într-o vagonetă, iar peste câteva zile au fost reţinuţi autorii dublului asasinat. Din materialele cauzei penale rezultă că între bănuiţi şi victime s-a iscat o ceartă, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice. Bănuiţii le-au aplicat victimelor multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, după care i-au strangulat cu un pulover.
Sentinţa este cu drept de atac.