logo

Autorii crimelor de la Edineț și Călărași și-au aflat sentința


https://www.ipn.md/ro/autorii-crimelor-de-la-edinet-si-calarasi-si-au-aflat-7967_1039990.html

Doi locuitori ai raionului Edineț au fost condamnați la 18 și, respectiv, 20 de ani de detenție, în penitenciar de tip închis, pentru omorul unei persoane. Pentru omor și huliganism și-au primit pedepsele și doi tineri din raionul Călărași, pentru omorul unui bătrân, în vara anului trecut. Sentințele sunt cu drept de atac, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în cazul omorului de la Edineț, verdictul a fost dictat după ce procurorii au demonstrat că, în dimineața zilei de 24 aprilie, anul trecut, fiind în stare de ebrietate alcoolică, inculpații s-au apropiat de operatorul din tura de noapte al unei stații PECO din satul Brânzeni pentru a sustrage bani din casa benzinăriei. Condamnații au înjunghiat victima, provocându-i răni incompatibile cu viața. După ce au căutat, dar nu au găsit bani, au părăsit locul crimei.

Tinerii din Călărași, de 20 și 27 de ani, au fost condamnați pentru omor intenționat și huliganism la 16 ani și, respectiv, 12 ani și 6 luni de detenție în penitenciar de tip închis. În iulie 2017, fiind în stare de ebrietate, au lovit timp de o oră cu o bucată de lemn un bătrân de 76 de ani,  care a decedat pe loc în urma leziunilor care i-au fost cauzate.