logo

Austria va sprijini instruirea tinerilor moldoveni în agricultură şi construcţia drumurilor


https://www.ipn.md/ro/austria-va-sprijini-instruirea-tinerilor-moldoveni-in-agricultura-si-constructia-7965_1007523.html

Austria va oferi sprijin Republicii Moldova în instruirea tinerilor specialişti în agricultură şi construcţia drumurilor. Despre aceasta a anunţat preşedintele Asociaţiei pentru Politică Externă din Austria, Wolfgang Schussel, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul Iurie Leancă, la Chişinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul întrevederii s-a discutat despre perspectiva europeană a Republicii Moldova şi sprijinul pe care Austria îl poate oferi în acest sens. „Republica Moldova are nevoie de sprijin la nivel geopolitic. Susţinerea Austriei este un pas înainte şi reprezintă o şansă în plus pentru ţara noastră de a fi cât mai aproape de Uniunea Europeană”, a menţionat premierul.

Iurie Leancă şi Wolfgang Schussel au discutat despre stadiul actual al negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean, atragerea investiţiilor şi reforma în justiţie. Premierul a dat curs invitaţiei lui Wolfgang Schussel de a susţine o prezentare a perspectivelor europene ale Republicii Moldova în cadrul unei reuniuni a Asociaţiei pentru Politică Externă din Austria.