logo

Aur şi argint pentru boxerii moldoveni la europenele printre tineret


https://www.ipn.md/ro/aur-si-argint-pentru-boxerii-moldoveni-la-europenele-printre-tineret-7979_1016151.html

Evoluţie bună pentru lotul naţional la Campionatul European de box printre tineret, care s-a încheiat duminică, 26 octombrie, la Zagreb. Dorin Bucşa a devenit campion la categoria de greutate 56 kg, în timp ce Iulian Ivanov a cucerit medalia de argint la 49 kg, transmite IPN.

Ambii sportivi sunt din Hânceşti şi sunt antrenaţi de Igor Untilă. Ei vor fi premiaţi şi pe 21 noiembrie, de Hramul oraşului Hânceşti.

La Zagreb s-au remarcat şi Mihai Cvasiuc din Vadul lui Vodă şi Cristian Constantinov din Hânceşti. Ambii s-au clasat pe locul 5 la categoriile de greutate 60 kg şi, respectiv, 81 kg. La europenele de tineret Moldova a fost reprezentată de 9 sportivi.