logo

AUR propune PAS să semneze un Angajament de Unitate și Integrare Europeană


https://www.ipn.md/ro/aur-propune-pas-sa-semneze-un-angajament-de-unitate-8011_1082871.html

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) propune Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) să semneze un Angajament de Unitate și Integrare Europeană, prin care își asumă să nu facă alianțe de compromis cu partidele PSRM-PCRM, Blocul „Renato Usatîi” sau Partidul „Șor”.

Refuzul unei majorități AUR-PAS și participarea, în schimb, la formarea unei alianțe cu partidele corupte și compromise ar însemna o trădare a alegătorilor, a declarat Vlad Bilețchi, liderul AUR, în cadrul unei conferințe de presă, organizată în fața sediului PAS, transmite IPN.

AUR precizează că va accepta să se alieze cu PAS numai dacă acesta din urmă îşi clarifică poziţia în principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Potrivit AUR, până acum PAS nu a informat alegătorii despre intenţiile sale, ascunzându-se după poveşti despre oameni buni şi vremuri bune. În acest sens, sunt propuse patru principii fundamentale ca o condiție pentru formarea unei alianțe AUR-PAS.

Astfel, ambele formațiuni vor garanta că nu vor face alianță după alegeri și nu vor colabora cu PSRM-PCRM, Blocul „Renato Usatîi” şi Partidul „Şor”, vor susține necondiționat integrarea europeană a Republicii Moldova. În acest context, AUR cere PAS să nu mai încerce schimbarea acestui obiectiv strategic, folosind termini surogat ca „apropierea de UE” sau „modernizarea europeană a instituţiilor”.

AUR cere PAS să garanteze că va susţine condamnarea bandiţilor şi aducerea în faţa justiţiei a celor fugiţi în străinătate și va susține în mod real măsurile pentru găsirea şi întoarcerea miliardului de dolari furat din conturile Băncii Naţionale a Moldovei.

O altă solicitare este ca PAS să stopeze orice tentativă de soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova și neadmiterea ca procesul de negocieri pentru soluţionarea politică a conflictului să se desfăşoare înainte de retragerea trupelor ruse, a armamentului şi muniţiei de pe teritoriul Republicii Moldova.

AUR cere președintelui Maia Sandu să nu încredinţeze mandatul de prim-ministru unei persoane care nu îşi asumă principiile enunţate mai sus.

Sergiu Litvinenco, candidat la funcția de deputat pe listele PAS, a spus ulterior, în cadrul altei conferințe de presă, că Partidul Acțiune și Solidaritate va analiza propunerile Alianței pentrun Unirea Românilor și va veni mai târziu cu un răspuns oficial pe marginea acestui subiect.