logo

AUR condamnă „acțiunile ilegale” ale poliției


https://www.ipn.md/ro/aur-condamna-actiunile-ilegale-ale-politiei-8011_1082815.html

Unioniştii de la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), care au întins un tricolor imens în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt duminică, 4 iulie, „au fost îmbrânciți, loviți şi împiedicați să-şi desfăşoare paşnic contra-protestul faţă de acţiunile ilegale ale socialiştilor”, susține formațiunea într-un comunicat de presă, citat de IPN

AUR condamnă „acțiunile barbare ale polițiștilor”, „care au demonstrat în mod clar că îi protejează pe socialiști”. Potrivit acestora, unioniștii au ieşit duminică în centrul capitalei în cadrul unei „acţiuni spontane”, pentru a protesta faţă de „trădările socialiştilor şi comuniştilor care au scos oameni forţat în stradă”.

Potrivit liderului AUR Vlad Bileţchi, poliţiştii au încălcat flagrant legea. AUR promite să depună o plângere.

Contactați de IPN, membrii serviciului de presă al Inspectoratului general al Poliției nu au răspuns la telefon pentru comentarii.

Imediat după incident, liberalul Dorin Chirtoacă s-a năpustit asupra lui Igor Dodon și Vladimir Voronin care mergeau, alături de alți colegi, în fruntea marșului „Iubesc Moldova”, organizat de BeCS. Politicianul a fost însă stopat de persoane din apropiere.

Ulterior, Dorin Chirtoacă și-a argumentat gestul ca fiind o reacție la acțiunile socialiștilor și comuniștilor. „Noi stăteam pașnic cu tricolorul la Ștefan cel Mare, și pentru ca Dodon cu Voronin au dat ordin poliției sa ne atace, sa lovească colegii, sa dea cu gaze lacrimogene în ochi și sa ne calce în picioare tricolorul, am încercat sa ajung la cei doi capi ai mafiei, sa le cer socoteala, inclusiv bărbătește, dar fără sa sar la bătaie. Nu le dam la bot, le dam la vot, pe 11 iulie”, a scris Dorin Chirtoacă pe Facebook.

La rândul său, Igor Dodon a comentat incidentul ca fiind „fața adevărată a partidelor de dreapta (unioniste, pro-europene și pro-NATO)”. „Iată haosul și violența pe care o reprezintă aceste partide - PAS, PUN, AUR ș.a. (...) Marșul „Iubim Moldova” a arătat diferența dintre încrederea, calmul și spiritul patriotic moldovenesc al comuniștilor și socialiștilor, pe de o parte, și extremismul politic al unioniștilor, pe de altă parte”, a scris Igor Dodon pe Facebook.