Situația la Air Moldova a devenit critică în 2012, când compania a înregistrat pierderi de 72 de milioane de lei. Odată cu intrarea pe piață au companiilor low cost, pierderile au crescut – 227 de milioane de lei în anul 2015. Informațiile au fost prezentate, astăzi, în cadrul unor audieri organizate de către Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, transmite IPN.
Vitalie Iurcu, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, a declarat că după intrarea pe piață a companiilor low cost, biletele au ajuns să coste în medie 94 de euro în 2017, comparativ cu 130 de euro în 2013. Situația s-a agravat și mai mult din cauza majorării prețurilor la produsele petroliere. Toate acestea au creat un șir de probleme companiei. Pe de altă parte, este vorba și despre o flotă învechită de 20 de ani, cu șase aeronave, dintre care două în proprietate, patru în leasing. Și acestea sunt costuri care se reflectă asupra costului la bilete și generează o gaură în fluxul numerar. Potrivit lui Vitalie Iurcu, învingătorul concursului comercial a prezentat o strategie de dezvoltare a companiei și aceasta prevede atât achitarea datoriilor, cât și majorarea numărului de nave proprii. În anul viitor vor fi procurate două nave.
Vladimir Baldovici, directorul general al Agenției Proprietății Publice, a declarat că Air Moldova a fost inclusă în lista bunurilor pasibile de privatizare încă în anul 2008. În raportul cu privire la monitorizarea financiară din 2017, Ministerul Finanțelor atenționa asupra faptului că întreprinderea, din cauza datoriilor pe care le avea, risca să intre în incapacitate de pată. Expunerea la privatizare a fost determinată de necesitatea asigurării respectării obligațiunilor contractuale pe care le avea compania față de părți. Au existat numeroase sesizări venite din partea Eurocontrol, care atenționa asupra datoriilor. Acest fapt însemna că în orice moment puteau fi sistate cursele în spațiul european. Funcționarul a făcut referire și la mentenanța proastă, fapt ce ținea navele la sol, iar compania era nevoită să închirieze nave străine pentru a-și onora obligațiile. Cât ține de organizarea concursului comercial, Vladimir Baldovici a spus că la termenul limită, 4 septembrie 2018, a fost înregistrată o singură ofertă.
Deputatul Partidului Democrat, Cornel Dudnic, a declarat că cel mai important aspect este cel legat de securitatea zborurilor. Starea financiară a companiei genera riscuri de securitate și în aceste condiții nu contează cine o administrează, statul sau un operator privat, contează normele de securitate care trebuie garantate.
Deputatul Partidului Liberal Democrat, Grigore Cobzac, a declarat că nici el și nici colegii din fracțiune nu au fost împotriva privatizării Air Moldova, însă deranjează modalitatea, lipsa de transparență, inclusiv în asigurarea ulterioară a funcționalității acestei companii. Și, de aici rezultă mai multe întrebări.