logo

Audieri parlamentare: Legea privind controlul tutunului arăta bine inițial, dar a degradat


https://www.ipn.md/ro/audieri-parlamentare-legea-privind-controlul-tutunului-arata-bine-initial-dar-7967_1042042.html

Dacă inițial Legea privind controlul tutunului arăta foarte bine, aceasta a degradat ca urmare a modificărilor operate de către Guvern și Parlament în legislație. Opinia a fost expusă de către Rodion Gavriloi, voluntar programe de sănătate Centrul „PAS”, în cadrul audierilor desfășurate de Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului privind realizarea prevederilor de control al tutunului, transmite IPN.

Potrivit lui Rodion Gavriloi, Parlamentul a venit în apărarea gheretelor care comercializează tutun. Dacă în varianta inițială a legii acestea erau indicate la compartimentul rețea de comerț ambulant, interzicându-se comercializarea tutunului, mai târziu Parlamentul a adoptat o lege prin care menționează că gheretele nu fac parte din comerțul ambulant. Același lucru s-a întâmplat și cu gheretele care se află la cel puțin 200 de metri față de instituțiile publice, Parlamentul a amânat aplicarea articolului care spune că este interzis de a vinde tutun în aceste gherete. Voluntarul spune că și-ar dori ca Legea privind controlul tutunului să revină la imaginea sa inițială și să nu se mai facă modificări la aceasta pe parcurs.

Președinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Valentina Buliga, a menționat că, din păcate, numărul fumătorilor în Republica Moldova este în creștere, în special în rândul tinerilor. „Este un comportament social dăunător sănătății populației, care reprezintă cea mai mare provocare a sănătății publice și a securității demografice a țării”, a subliniat parlamentara.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco a comunicat că ponderea fumătorilor în populația generală este de 27%. Cei mai mulți fumători sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani. Mai mult fumează bărbații din mediul rural, decât cei din mediul urban. În cazul femeilor, mai predispuse să fumeze sunt cele de din mediul urban.

Pe parcursul anului 2017, la Dispensarul Republican de Narcologie au primit tratament 3491 de persoane dependente de tutun. Servicii de consiliere pentru renunțare la fumat au fost acordate pentru 32 de mii de persoane.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, din iunie 2016 până în prezent, ca urmare a aplicării sancțiunilor pentru comercializarea neregulamentară a produselor de tutun și pentru fumatul în locuri interzise, în bugetul de stat au fost plătite amenzi de aproximativ cinci milioane de lei.

Potrivit  reprezentantului OMS în Republica Moldova, Haris Hajrulahovic, anual, în lume, din cauza consumului de tutun, mor șapte milioane de persoane, inclusiv un milion se sting din cauza consumului secundar, adică se află în mediu poluat de fum.

Deputații au recomandat formularea propunerilor legislative de îmbunătățire a controlului asupra tutunului.