logo

Au știut toți că execută un dosar politic la comandă. Interviu IPN cu Iurie Bolboceanu


https://www.ipn.md/ro/au-stiut-toti-ca-executa-un-dosar-politic-la-7978_1079387.html

Cum a ajuns un fost deputat democrat să fie condamnat pentru „trădare de Patrie” și de ce dosarul său a fost unul politic? Cine comandă dosarele politice și cine le execută? Cei care au făcut-o au făcut-o fiind constrânși sau stimulați? Dosarele la comandă au fost mai practicate „la vârfuri” sau și printre oamenii simpli? Există sau nu corupție în sistemul de justiție moldovenesc? Ce presupune planul de acțiuni elaborat după achitarea sa, dar și cât de capabilă este societatea ca să ceară de la politicieni și autorități mai multă justiție în Moldova? Răspuns la aceste și alte întrebări – în interviul Sabinei Rebeja cu ex-deputatul Iurie Bolboceanu.
---

– IPN: Domnule Bolboceanu, cazul dumneavoastră prezintă interes cel puțin din două motive. Primul: Din câte cunosc, este unicul sau extrem de puținele în care o persoană este învinuită, arestată și judecată pentru „trădare de Patrie”. Și al doilea: Este unul din nu foarte multele în care sistemul de justiție în ansamblu, inclusiv procurorii și judecătorii, au recunoscut, că au greșit în raport cu dumneavoastră sau, dacă vorbim în limbajul  proiectului nostru – au comis un act de injustiție. Vreau să vorbim despre cazul dumneavoastră, în calitate de model, ca să ne dăm seama mai bine cum, în ce condiții, de către cine se comandă și de către cine și cum se execută comenzile, atunci când este vorba despre un dosar la comandă și încă unul politic. Dar mai întâi, vă rog să ne spuneți, pe scurt, ce vi s-a întâmplat de ați ajuns să vi se aplice măsuri atât de excepționale?

– Iurie Bolboceanu: Cel mai bine știu cum de s-a ajuns la aceste măsuri excepționale, sunt cei care au pus la cale această crimă. De fapt, cu regret și cei care au realizat-o pe parcursul a trei ani de zile. Eu cred că în locul meu putea fi oricare altul și nu contează ce funcție deținea el în Republica Moldova, pentru că, mai ales în perioada 2011- 2019, dacă cineva trebuia pus la punct, atunci nu conta funcția sau locul în societate pe care-l deținea această persoană. Mai mult decât atât, eu cred că s-a ajuns la acest articol și la această formulare, de „trădare de Patrie”...eu tot timpul când pronunț aceste cuvinte îmi vine zâmbetul, pentru că eu cred că în Republica Moldova nu avem probatoriu pentru acest articol din Codul Penal […]. Scopul a fost pus cu orice preț ca să fiu reținut, și iată s-a găsit această modalitate, una mârșavă, murdară cu care ei și-au realizat-o. Clar că este greu să știi ce este în mintea unor indivizi de felul lui Plahotniuc. Dar până la urmă eu știam, pentru că am fost preîntâmpinat chiar de unul din colaboratori de la SIS, încă în luna iunie 2016. Și am și martori, și ei știu că am fost preîntâmpinat.

– IPN: Deci, ați cunoscut că se „coace” ceva împotriva dumneavoastră de mai bine de jumătate de an?

Da, eu am cunoscut că se fabrică ceva, că voi fi arestat. Chiar mi s-a propus să plec din țară, eu am spus că nu o să plec, pentru că eu sunt cetățean al acestei țări și aici îmi e familia, copiii, părinții, și eu nu voi pleca din țară nicăieri. Am rămas aici, după care și ei scopul și l-au realizat la 17 martie 2017. Zic încă o data, cu regret, dar asta a fost situația. Sarcina a fost pusă și executorii au realizat-o „cu succes”.

– IPN: Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră și pentru familia dumneavoastră? Ce ați simțit și cum s-au simțit ei în această perioadă?

Iurie Bolboceanu: Este greu să dai o apreciere la așa o situație, dar vreau să vă zic că, după ce am plecat din Partidul Democrat, eram pregătit că ei vor întreprinde măsuri, pentru că ei m-au prevenit din prima zi. Psihologic eram pregătit, aveam multe gânduri, ce-i de făcut. Nu zic că nu m-am gândit la varianta de a pleca din țară. Totuși, până la urmă am luat o decizie că voi rămâne și vom lupta aici în Republica Moldova, pentru că eram convins că vor veni timpurile când toate aceste nelegiuiri vor fi date peste cap. Mai greu a fost familiei și îi este și acum greu, este greu copiilor care nu-și revin definitiv, nu-și revine soția definitiv. Este și logic să fie așa, deoarece, dacă la acel moment eu foarte bine cunoșteam că nu am nicio vină, eu cunoșteam că eu nu sunt vinovat, atunci, ei nu aveau nicio informație, pentru că pentru ei a fost un șoc extraordinar. Ei nu aveau nici de unde primi nicio informație pentru că nu aveau legătură cu mine și nu au avut un an de zile, practic. Iată după un an, noi am avut două întâlniri la penitenciar unde le-am lămurit care e situația. Timp de un an au cules „informația” din acel mediaholding al lui Plahotniuc […] Clar că în condițiile acestea ei au avut foarte mult de suferit și până la urmă au fost și persecutați, urmăriți și soția, și copiii, feciorului i-a fost pornit dosar penal. Au trecut ca un tanc peste familia noastră. De aceea, asta mă doare și asta va rămâne o durere pe mulți, mulți ani.

– IPN: Cei care v-au arestat și v-au anchetat - polițiști, procurori, posibil și angajați ai SIS - ei știau că execută un dosar la comandă?

– Iurie Bolboceanu:
Toți știau. Toți absolut știau și lucrul acesta era pe față și noi simțeam acest lucru. Mai mult ca atât, în timpul anchetei sau când mă aduceau la prelungirea mandatului de arest, pe ascuns, cineva de la procuratură spunea „domnule Bolboceanu, noi nu suntem dușmanii dumneavoastră, uitați-vă care-i situația, noi nu putem face absolut nimic, noi vă propunem să vă gândiți, uitați-vă, este o situație că dacă dumneavoastră puteți să recunoașteți măcar ceva, că ați divulgat vreun secret, trecem de la articolul „trădare de patrie” la „divulgarea secretului de stat”, care prevede doar amendă și puteți să plecați acasă”. Bine, eu sunt om normal, vreau să plec acasă, să nu stau în pușcărie, dar cum eu pot să spun ceea ce eu nu am făcut și eu nici nu aș putea să fac... „Noi o să vă spunem ce să recunoașteți”, spuneau ei.

– IPN: Dar de ce făceau ei aceasta. Credeți că au fost constrânși, au fost cumva influențați, mituiți?

– Iurie Bolboceanu: Nu pot să spun de ce făceau asta. Eu cred că în multe cazuri ei au fost constrânși. Poate în unele cazuri ei au fost remunerați, nu ei, dar șefii lor. Nu exclud că au fost șantajați cu serviciu, rude. Se simțea o situație de tensiune și nervozitate și în gașca lor, dar până la urmă au executat ceea ce li s-a cerut.

– IPN: În momentul în care ați fost reținut, dumneavoastră erați o persoană publică. Spuneți-ne dacă statutul de persoană publică ajută mai mult, sau din contra, nu ajută, când cineva intentează sau vrea să intenteze un dosar la comandă?

– Iurie Bolboceanu: Eu nu cred că statutul de persoană cu demnitate publică în acea perioadă avea vreo valoare, dacă exista o decizie că persoana trebuie să fie pedepsită. Într-un stat de drept, într-un stat unde legea este pusă în capul mesei, este clar că lucrurile acestea nu trebuie să se întâmple. Într-un stat de drept, nu contează cine este persoana, ce funcție deține și care este locul ei în ierarhia puterii. Dacă persoana a încălcat legea, ea trebuie să răspundă la fel ca și acel cetățean de rând care a făcut o astfel de încălcare. Nu trebuie să fie diferență, dar trebuie să fie un proces corect, un proces echitabil, un proces public, ca toată lumea să cunoască aceste lucruri […].

– IPN: Pe timpul interacțiunii de mai aproape cu sistemul de justiție, ați fost martor al actelor de corupție în acest sistem? Pe cât mult credeți că este afectat acesta de corupție?

– Iurie Bolboceanu: Corupția nu este doar în sistemul judecătoresc, în sistemul procuraturii... corupția a acaparat întreg sistemul de guvernare în Republica Moldova. Câteodată îmi pare, câteodată sunt convins că, de mai bine de zece ani, guvernarea din Republica Moldova și-a ieșit din minți. Dar și mai mult mă deranjează cu câtă îndrăzneală, cu cât sarcasm și batjocoră ei fac acest lucru, negândindu-se la consecințele acestor acțiuni. Am trecut o perioadă când mitele nici nu se mai numărau. Se luau în genți, în saci, în „culioace” . Corupția a urcat pe verticală practic în toate instituțiile statului, sistemul de administrare fiind absolut ineficient […].

– IPN: Spuneați într-o emisiune TV că, după intrarea în vigoare a deciziei privind achitarea dumneavoastră, împreună cu avocatul veți elabora un plan de acțiuni care va presupune ceea ce veți face mai departe? Ați realizat acest plan de acțiuni? Ce conține el?

– Iurie Bolboceanu: Am elaborat acest Plan. Unele momente din el pot să le fac publice, sunt altele pe care eu nu le pot divulga acum, ele oricum vor fi publice, dar la timpul lor. Unul din punctele acestui plan a fost elaborarea unei sesizări către Procuratura Generală, mai cu seamă procurorului general, pentru încălcările, abuzurile și nelegiuirile care au fost făcute în acest dosar de către procurori, anchetatori, colaboratorii operativi, judecători. Au fost sistematizate toate. E un material la care s-a lucrat două luni de zile, pentru că era necesar de a colecta toate acele informații, conferințe de presă, toate acele minciuni pe care le difuza acea moară de minciuni a lui Plahotniuc care se numea „holding”. Ele au fost sistematizate și s-a adunat un material de 42 de foi A4. Noi mai avem o variantă mai succintă de 26 de foi […]. Solicităm ca toate persoanele să fie trase la răspundere, ca toate persoanele care au fost implicate în producerea acestei crime să-și primească ceea ce merită într-un stat de drept, într-un stat civilizat […] Sperăm că procurorii vor avea răbdare să intre în esența acestui caz fără precedent și cu efecte, vreau să vă spun, destul de dureroase.

– IPN: Cât de capabilă este societatea noastră să ceară de la politicieni și autorități mai multă justiție în Moldova?

– Iurie Bolboceanu: Societatea tot timpul cere justiție adevărată și societatea își dorește acest lucru. Alta e că societatea, și eu îmi asum și mie această responsabilitate, nu tot timpul face alegerea pe care ar trebui să o facă, pentru ca la putere să vină persoanele capabile să realizeze mesajele societății. Trebuie să învățăm și noi meseria, societatea să învețe meseria de a percepe și de a cataloga politicul la valoarea pe care el o merită. Noi ar trebui să fim mai duri cu politicienii: „Ai promis, ai realizat - drum bun mai departe!”. „Ai promis, nu ai realizat - ai plecat!”. Trebuie să fim în căutare tot timpul!
---

Alte aspecte legate injustiția din țară, de elemente ale planului de acțiuni pe care le va întreprinde după achitare, dar și alte detalii pot fi urmărite în varianta video a interviului cu ex-deținutul politici Iurie Bolboceanu.

---
Interviul este realizat în cadrul proiectului Agenției de presă IPN „Injustiția scoasă la vedere prin mijloace multimedia”.