logo

Au scăzut preţurile la gaz lichefiat şi motorină


https://www.ipn.md/ro/au-scazut-preturile-la-gaz-lichefiat-si-motorina-7966_973826.html

Staţiile PECO din ţară au afişat luni, 2 februarie, preţuri scăzute la motorină şi gaz lichefiat. Motorina costă cu 30 de bani mai puţin – 9,98 lei/litru. Pentru un litru de gaz lichefiat preţul s-a redus cu 90 bani, ajungând la 4,5 lei/litru, transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului executiv al Uniunii Importatorilor de Petrol din Moldova, Victor Ghiţu, reducerea preţului pe piaţa locală a fost posibilă datorită ieftinirilor operate pe pieţele de unde Moldova importă carburanţi. Un alt motiv este şi stocurile mari de gaz lichefiat importat, volumele depăşind semnificativ cererea. Reducerea preţului la benzină nu este posibilă, deoarece cotaţiile la acest tip de combustibil rămân stabile, dar şi pentru că, începând cu 13 ianuarie, benzina se importă cu accize majorate cu 50%, fapt ce favorizează o rentabilitate mai joasă de 10%, a mai spus Victor Ghiţu.