Au început lucrările asupra noului bloc chirurgical al Spitalului Clinic Republican
https://www.ipn.md/ro/au-inceput-lucrarile-asupra-noului-bloc-chirurgical-al-spitalului-clinic-7967_996807.html
Procesul de modernizare a Spitalului Clinic Republican a început cu lucrările de construcţie a noului bloc chirurgical, care se planifică să fie finalizat până pe 20 august 2013, transmite Info-Prim Neo.
Procesul este demarat cu sprijinul programului Facilităţi de Investiţii în Vecinătate a Consiliului Europei şi cu împrumuturi de la Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a menţionat că după renovarea spitalului acesta va deveni un centru performant de tratament de profil chirurgical, structurat în interior în 3 centre chirurgicale: al capului, al toracelui şi al abdomenului. „Modernizarea spitalului va permite majorarea numărului de pacienţi internaţi anual, de la 25 de mii la 30 de mii. Totodată, vor fi create condiţii pentru efectuarea altor tipuri de operaţii decât cele realizate în prezent, precum şi de transplant renal şi hepatic, chirurgie cardiacă pentru nou-născuţi etc. Va fi posibilă majorarea numărului de intervenţii chirurgicale de la 16 mii la 25 de mii şi micşorarea duratei medii de spitalizare de la 8 la 4 zile”, a subliniat ministrul.
Prim-ministrul Vlad Filat a precizat că supraveghează acest proiect încă din faza de planificare şi s-a arătat încrezător că lucrările vor continua în acelaşi ritm. „Renovarea Spitalului Clinic Republican este vitală pentru cetăţenii Republicii Moldova. Este un proiect complex, cu o valoare totală de 105 milioane de euro, iar prima fază vizează domeniul cel mai complicat şi anume chirurgia. Până la finalizarea lucrărilor de construcţie urmează să fie achiziţionat şi echipamentul necesar pentru dotarea spitalului, astfel încât acesta să funcţioneze după cele mai moderne standarde”, a spus Vlad Filat.
Suprafaţa totală a noului bloc chirurgical va fi de 10.206 metri pătraţi şi va avea 4 niveluri, cu 16 săli de operaţie. Sălile vor fi dotate cu 75 de paturi la terapie intensivă. În noua clădire va funcţiona de asemenea un bloc de sterilizare, precum şi un laborator urgenţă şi metabiopsie, bancă de sânge etc.
Costul proiectului de construcţie a noului bloc este de 26,5 milioane euro, dintre care 3 milioane dolari SUA – creditul din partea Băncii Mondiale, 9 milioane euro – împrumutul concesional din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, 3 milioane euro – grantul din cadrul Facilităţii de Investiţii în Vecinătate a Consiliului Europei, iar restul banilor vor fi alocaţi de Guvern şi alţi donatori.
La evenimentul de lansare a construcţiilor au fost prezenţi şi oficiali europeni, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, managerul de ţară al Băncii Mondiale în Moldova, Abdoulaye Seck şi managerul de ţară al direcţiei proiecte, Directoratul General Împrumuturi, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Makedonka Mateska.