logo

Au început discuţiile pentru modificarea Codului Audiovizualului


https://www.ipn.md/ro/au-inceput-discutiile-pentru-modificarea-codului-audiovizualului-7965_1010480.html

Au fost lansate discuţiile pe marginea modificărilor la Codul Audiovizualului, prevăzute în două proiecte de legi, unul înaintat de PCRM şi altul de către coaliţia de guvernare, transmite IPN.

La prima rundă de discuţii publice, preşedintele Comisiei cultură, educaţie, tineret, sport şi mass-media, deputatul Chiril Lucinschi, a menţionat că, după ce la începutul anului 3 posturi de televiziune au fost fie excluse, fie transferate, din pachetele de bază ale mai multor distribuitori de programe TV, Parlamentul a venit cu ideea să reglementeze în legislaţie relaţiile dintre radiodifuzori şi distribuitorii de programe TV.

Deputatul comunist Alexandr Petkov a comunicat că proiectul de lege înregistrat de fracţiunea PCRM propune ca distribuitorii de programe TV să fie obligaţi să includă în pachetele de bază toate programele autohtone cu produse informative şi analitice.

De asemenea, se propune revenirea la numirea în funcţie a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), cu votul a 2/3 din deputaţii.

Preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a spus că nu are nimic împotriva acestei propuneri, dar este ciudat că Guvernul poate fi investit cu majoritatea simplă, iar pentru membrii CCA se propune votul majorităţii parlamentare. Marian Pocaznoi a mai spus că în Moldova sunt 65 de posturi TV şi toate, chiar şi cele muzicale, au emisiuni informative sau analitice. „Reiese că distribuitorii trebuie să le transmită pe toate 65. Ar trebui de specificat să fie incluse cele din zona de activitate a distribuitorului”, a propus preşedintele CCA.

În proiectul pregătit de către coaliţia de guvernare se propune a obliga prestatorii de servicii să introducă în pachetele de bază, gratuit, programele TV private, autohtone, care au acoperire naţională şi care, la rândul lor, oferă produsele gratuit.

Reprezentanţii distribuitorilor de programe TV au făcut apel către parlamentari să nu uite că sunt agenţi economici şi că urmăresc să obţină câştiguri din activitate. Ei au fost de acord să includă posturile autohtone în pachetele de bază, dar să nu fie restricţionat numărul posturilor străine.