logo

Au fost înregistraţi 5 candidaţi la funcţia de membru al CCA


https://www.ipn.md/ro/au-fost-inregistrati-5-candidati-la-functia-de-membru-al-7967_961388.html

Până la 23 septembrie, în Comisia parlamentară pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă au fost depuse actele a 5 candidaţi la funcţia de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). O sursă din cadrul comisiei de profil a comunicat pentru Info-Prim Neo că procesul de depunere a cererilor abia a început. Numele solicitanţilor nu au fost făcute publice. Sursa citată a comunicat că actele sunt studiate de personal, iar şedinţa comisiei, în cadrul căreia urmează să fie examinate candidaturile, va avea loc după 10 octombrie. Conform Codului Audiovizualului, la funcţia de membru al CCA poate candida orice persoană cu studii superioare şi experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, tehnologiilor de comunicare, dreptului, finanţelor, contabilităţii, gestiunii întreprinderilor, elaborării programelor sau informaţiilor în orice instituţie de creaţie. Printre condiţii mai figurează vârsta între 25 de ani şi cea legală de pensionare; cunoaşterea limbii de stat; lipsa antecedentelor penale. Componenţa CCA urmează să fie constituită în decurs de 2 luni de la intrarea în vigoare a noului Cod al Audiovizualului, adică până la 18 octombrie. În acest caz, deputaţii au la dispoziţie 5 zile lucrătoare pentru ca membrii comisiei de profil şi a celei juridice să selecteze candidaturile, ca mai apoi acestea să fie confirmate la o şedinţă a legislativului, cu votul a cel puţin trei cincimi din numărul total al deputaţilor.