logo

Au fost aprobate 31 de proiecte investiţionale PARE 1+1


https://www.ipn.md/ro/au-fost-aprobate-31-de-proiecte-investitionale-pare-11-7966_1030803.html

Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitenţelor în economie PARE 1+1 a aprobat finanţarea a 31 de proiecte investiţionale. Suma totală a grantului pentru aceste proiecte investiţionale este de peste 6 milioane de lei, transmite IPN.

Iulia Iabanji, şefa Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), a comunicat că din totalul proiectelor acceptate spre finanţare 29% sunt create de lucrătorii migranţi care s-au întors de peste hotare, iar 71% au fost constituite de rudele de gradul I. „Din proiectele aprobate spre finanţare, 19 afaceri sunt create şi administrate de către tineri. Implementarea acestora va contribui la crearea a circa 130 de locuri noi de muncă ”, a specificat Iulia Iabanji.

19 afaceri sunt lansate în agricultură şi orientate spre diferite tipuri de activitate, printre care cultivarea cerealelor şi viţei de vie, creşterea plantelor şi animalelor, apicultură. Opt întreprinderi activează în domeniul prestării serviciilor şi patru întreprinderi în industria prelucrătoare.

Analiza provenienţei remitenţelor relevă faptul că cei 31 de solicitanţi investesc sursele financiare provenite din munca desfăşurată în Italia, Federaţia Rusă, Marea Britanie, Irlanda, România, Georgia, Spania şi alte state.

În anul 2016, au fost aprobate 114 cereri de finanţare nerambursabilă în sumă totală de 22,35 milioane de lei, care vor contribui la efectuarea investiţiilor cumulative de peste 68 de milioane de lei. În perioada lunilor mai – octombrie 2016 au fost instruiţi 195 de beneficiari, inclusiv unii înscrişi la program în anii precedenţi.