logo

Au fost acordate premiile Uniunii Teatrale din Moldova


https://www.ipn.md/ro/au-fost-acordate-premiile-uniunii-teatrale-din-moldova-7967_1078674.html

Au fost acordate premiile UNITEM 2020. Din cauza pandemiei, în acest an Gala Premiilor UNITEM - 2020, ediția a XIX- a, a avut loc online. „Premiul special al juriului” a fost acordat post-mortem lui Iurie Harmelin, pentru regia la spectacolul „Оскар и Розовая дама” de Eric-Emmanuel Schmitt, Teatrul Dramatic pentru Tineret „S ulițî Roz” Iurie Harmelin, transmite IPN.

Lista celorlalte 15 premii acordate arată în felul următor:

Cel mai bun rol masculin: Vitalie Rusu, pentru rolul Prospero, spectacolul „Furtuna” de W. Shakespeare, regia Mihai Țărnă, Teatrul Fără Nume;

Cel mai bun rol feminin: Alexandrina Grecu, pentru rolul Mădălina, spectacolul „Ciuleandra” de L. Rebreanu, regia Alexandru Grecu, Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;

Cea mai bună creație teatrală la Radio și TV: Spectacolul „Trei Crai de la Răsărit”. Adaptare de Ludmila Alexei după piesa omonimă de B.P. Hașdeu. Regia artistică – Angela Titioi și Victor Ignat. Producător - Ludmila Alexei;

Cel mai valoros debut: Maria Ciobănică, rolul Venera, spectacolul „Insula Femeilor ” de Valeriu Butulescu, regia Gheorghe Mândru, Teatrul Muzical Dramatic  „B.P.Hașdeu”, Cahul;

Cea mai bună creație muzicală: Marian Stîrcea, spectacolul „ Ciuleandra” de L.Rebreanu, regia Alexandru Grecu,  Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale”;

Cea mai bună coregrafie și expresie corporală: Oleg Mardari, spectacolul „Himera”, regia Oleg Mardari, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”;

Cea mai bună scenografie: Dmitri Ahmadiev, spectacolul „Дыроватый камень” de N. Koleada, regia Dmitri Ahmadiev, Teatrul de Dramă și Comedie „N.Aronețkaia”, Tiraspol;

Cele mai bune costume teatrale: Silvia Cojocaru, spectacolul  „Страсть Маддалены” de  Don Nigro, regia Iosif Shats, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”;

Cel mai bun rol în teatrul de păpuși: Inga Găină, pentru rolul Fulguța, spectacolul „Pas cu pas” de  Alexandru Popescu, regia  Svetlana Radu, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”;

Cel mai bun spectacol pentru copii: Spectacolul „Бременские музыканты” de frații Grimm, regia Ghenadie Boiarchin, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov”;

Cel mai bun rol secundar masculin: Ion Furnică, pentru rolul Bărbatul, spectacolul „Herghelia sau Forța imaginației”, de Valeriu Butulescu, regia Gheorghe Mândru, Teatrul Muzical Dramatic  „B.P.Hașdeu”, Cahul;

Cel mai bun rol secundar feminin: Draga-Dumitrița Drumi, pentru rolul Margareta Cemârtan-Spânu, spectacolul „Dosarele Siberiei”, realizat după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan -Spânu, Ion Moraru, regia Petru Hadârcă, Teatrul Național „M.Eminescu”;

Cel mai bun spectacol în Teatrul de păpuși: Spectacolul „Lebedele sălbatice” după H. Ch. Andersen, regia Mikahailo Urytskyi, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță”;

Cea mai bună lucrare regizorală: Dumitru Griciuc, spectacolul „Călătorul prin ploaie” de M.Vișniec, Teatrul Național „V.Alecsandri”, Bălți;

Cel mai bun spectacol dramatic: Spectacolul „Dosarele Siberiei”, realizat după memoriile Ecaterinei Chele, Margaretei Cemârtan-Spânu, Ion Moraru, regia Petru Hadârcă, Teatrul Național „M.Eminescu.”

Premiile au fost vociferate de președintele juriului Nicolae Darie, Artist al Poporului, actor, Teatrul Național „M.Eminescu”. Juriul a avut drept scop vizionarea tuturor spectacolelor în teatrele profesioniste, inclusiv la Radio și TV, din Republica Moldova montate de la 1 februarie 2019 până în prezent.