Atenţie la portmonee, pungaşii activează în microbuze
https://www.ipn.md/ro/atentie-la-portmonee-pungasii-activeaza-in-microbuze-7967_985566.html
Închisoare de până la doi ani riscă un bătrbat din capitală care îşi făcuse ocupaţie din sustragerea portmoneelor din buzunare şi genţi străine.
Şeful Centrului de presă al Comisariatului general de poliţie, Adrian Jovmir, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că bărbatul, de 31 de ani, a avut, vineri, 1 octombrie, ghinion. El şi-a început „ziua de muncă” într-un microbuz de pe ruta 113, care se deplasa din sectorul Ciocana spre Botanica. Studiind anturajul, el şi-a aţintit atensţia asupra unei tinere, care i-a părut mai înstărită. Bărbatul s-a apropiat de ea şi într-un moment a izbit-o, dând impresia că a făcut-o din cauza unei manevre a microbuzului.
Fata a observat cum în momentul incidentului, bărbatul scotea portmoneul din geanta ei şi a început să strige. Bărbatul a părăsit în grabă microbuzul, dar spre nenorocul lui în preajmă se aflau poliţişti specializaţi pe infracţiuni de acest gen. Poliţiştii l-au reţinut, au găsit asupra lui portmoneul fetei şi l-au condus la Comisariatul de poliţie din sectorul Ciocana, unde a fost documentat.
Pungaşul este locuitor al municipiului Chişinău, în vârstă de 31 ani, anterior judecat pentru crime analogice şi consum de droguri. Acţiunile bărbatului cad sub incidenţa prevederilor art.192 „Pungăşie”, Cod penal. Dacă instanţa îl va găsi vinovat, el riscă pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 la 10 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, ori închisoare de până la 2 ani.