logo

Atenţie la girofar


https://www.ipn.md/ro/atentie-la-girofar-7967_980831.html

Până pe 28 februarie se desfăşoară operaţiunea „Girofarul”, în cadrul căreia agenţii de circulaţie vor atrage o atenţie sporită comportamentului şoferilor în momentele în care se află în calea unităţilor de transport cu semnale acustice şi luminoase. Specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţie Rutieră, Tudor Căpăţână, a spus pentru Info-Prim Neo, că acestea sunt permise prin lege poliţiei, pompierilor, serviciului medical de urgenţă şi escortei speciale. Vehiculele acestor instituţii au prioritate când au girofarurile şi sirenele pornite, fapt ce indică intervenţia de urgenţă a acestora într-o anume locaţie. Un şofer aflat în trafic, surprins de o ambulanţă, o maşina a polţiei sau de o autospecială a pompierilor, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, trebuie sa-i permită maşinii să-l depăşească. Lumina roşie a girofarului obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers, aproape de marginea drumului. Lumina albastră impune acordarea priorităţii de trecere, iar cea galbenă anunţă despre vehicule cu dimensiuni de gabarit ori despre maşini care însoţesc asemenea vehicule. Legea permite autospecialelor trecerea la culoarea roşie a semaforului, dar specifică că şoferii acestor vehicule sunt obligaţi să se asigure la intersecţii. Şoferii care se fac vinovaţi de neacordarea priorităţii maşinilor cu girofar, riscă amenzi între 500 şi 600 de lei şi 4 puncte de penalizare.