logo

Atac terorist la Moscova


https://www.ipn.md/ro/atac-terorist-la-moscova-7965_1103490.html

În seara zilei de ieri, într-o sală multifuncțională din Krasnogorsk, suburbie a Moscovei,, „Крокус Сити Холл”, unde urma să aibă loc un concert, s-a produs un act terorist.

Martorii spun că de la două la cinci persoane au deschis focul din Kalașnikov asupra mulțimii. Imagini de la fața locului filmate de martori oculari înfățișează atacatori deschizând focul asupra civililor care aleargă speriați în toate părțile. Alte imagini video au înfățișat mai multe persoane zăcând fără mișcare în bălți de sânge în afara sălii de concerte.

Spre dimineața zilei de sâmbătă s-a raportat despre mai mult de 60 de oameni uciși și peste 140 de persoane care au avut de suferit.

Ambasada Moldovei la Moscova a condamnat atacul și a exprimat condoleanțe victimelor, transmite IPN cu referință la mediile din capitala Rusiei. De pretutindeni pe glob se comunică despre condamnarea atacului din capitala Rusiei.

În contextul celor întâmplate, s-a reluat informația că Ambasada Statelor Unite în Rusia a avertizat la începutul acestei luni despre existența unor planuri „extremiste” a de a ataca Moscova. Ambasada a emis avertismentul după ce FSB a declarat că a dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova de către o celulă a grupului militant musulman sunnit Statul Islamic.

Rusia a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU, iar Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a respins acuzațiile oficialilor ruși de implicare a Ucrainei în tragicul eveniment. Ministerul a cerut, de asemenea, comunității internaționale să respingă acuzațiile rusești cu privire la presupusa implicare a Ucrainei în masacrul de la Moscova și să întărească sprijinul în contracararea agresiunii ruse asupra Ucrainei.