Pe 16 mai 1812, la București a fost semnat tratatul de pace dintre Imperiul Otoman și Imperiul Rus, ca urmare a războiului purtat pe teritoriul principatelor Moldova și Muntenia (1806-1812). Prin Pacea de la București din 1812, Basarabia era anexată pentru prima dată de Rusia, relatează IPN cu referință la InfoPrut.
La începutul ostilităților, toți ambasadorii ruși din capitalele europene au fost instruiți să declare că Imperiul Rus nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva de la Turcia”, urmărind doar „prevenirea intenției lui Bonaparte, clar exprimate de ambasadorul său la Constantinopol, de a trece armata franceză prin posesiunile otomane, pentru a ataca la Nistru”.
În pofida asigurărilor inițiale și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene – Valahia și Moldova.
Având asemenea asigurări diplomatice, rușii au înaintat turcilor propuneri de pace negociate încă din octombrie 1811 la Giurgiu, după înfrângerea armatelor otomane la Ruse și Slobozia. Propunerile țariste prevedeau ca „principatele Moldova, Valahia Mare și Mică și Basarabia” să se alipească „pe veci la Imperiul Rus, cu orașele, cetățile și satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe și cu averea lor”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița dintre cele două Imperii”.
Mediatorii britanici și francezi au încercat să tărăgăneze cât mai mult tratativele de pace, iar în același timp, din partea țaristă, Mihail Kutuzov depunând toate eforturile pentru încheierea păcii mai înainte de previzibila invazie napoleoniană. Înalta Poartă s-a opus propunerilor inițiale țariste, Rusia declarându-se mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului dintre Siret și Nistru.
Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la București, în hanul agentului rus Manuc Bei. Tratatul avea 16 articole publice și două articole secrete. Prin articolele 4 și 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăți, 17 orașe și 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autoritățile țariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iașilor și Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit în 1813 noua regiune ocupată „Bessarabia”.
Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Țarist a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment. Printr-un manifest emis la încheierea tratatului de pace, Imperiul Rus s-a obligat să-și retragă trupele din Moldova. De asemenea, țarul garanta locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului dreptul ca, timp de un an, să se mute de ce parte a noi granițe ar fi dorit și să-și vândă averea după propriul interes. În timpul acestui an, s-a înregistrat încheierea unui număr extrem de mare de vânzări și de schimburi de moșii.
Vechiul principat al Moldovei a fost destrămat și, după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a pierdut și Basarabia. Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional (valabil în epocă), deoarece Moldova nu era provincie turcă.
Pentru țarul Alexandru I, semnarea tratatului a fost un mare succes diplomatic și militar, el ratificând tratatul numai cu o zi mai înainte de declanșarea invaziei lui Napoleon în Rusia. Trupele retrase de la Dunăre au ajutat la lupta împotriva împăratului francez, iar Imperiul Otoman înfrânt a încetat să mai fie aliatul Franței.
La 212 ani de la prima anexare, Republica Moldova se află încă sub ocupație. Armata a 14-a rusească continuă să staționeze în regiunea transnistreană, iar contingentul de „pacificatori” efectuează periodic exerciții militare alături de separatiștii de la Tiraspol.
