logo

Astăzi expiră ultimatumul protestatarilor


https://www.ipn.md/ro/astazi-expira-ultimatumul-protestatarilor-7965_1025120.html

Ultimatumul înaintat, duminica trecută, de către cei trei lideri ai protestatarilor – Andrei Năstase, liderul Platformei DA, Igor Dodon, liderul PSRM şi Renato Usatîi, liderul PPPN, expiră astăzi, 28 ianuarie, la ora 17.00. Potrivit lor, deocamdată nu există niciun fel de reacţie sau semnale din partea autorităţilor.

Solicitat de IPN, Igor Dodon a declarat că există deja există câteva planuri de acţiuni, care urmează a fi aplicate, în cazul în care autorităţile nu vor reacţiona, însă o decizie în acest sens nu a fost luată. Potrivit lui, acţiunile vor fi decise, în a doua jumătate a zilei, în cadrul „Consiliului de Salvare Naţională”, care a fost creat în timpul protestelor de duminică.

„Până la această oră, nu este niciun fel de reacţie sau semnale din partea autorităţilor la declaraţia aprobată la adunarea generală a opoziţie, la mitingul de duminică”, a declarat liderul PSRM, menţionând că dacă situaţia nu se schimbă, sunt pregătite mai multe acţiuni. „Ştim ce şi cum, dar decizia trebuie luată împreună”, a mai spus politicianul.

Liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, a declarat pentru IPN că urmează acţiuni drastice, dacă nu se va ţine cont de revendicările protestatarilor. Potrivit lui, vineri, 29 ianuarie, va avea loc un forum civic în acest sens. „La forum va participa elita moldovenească. Împreună cu aceasta vom lua decizii altfel decât aşteaptă guvernanţii. Ne vom ţine de cuvânt, vor fi acţiuni mult mai drastice decât au fost până acum”, a declarat Andrei Năstase.

O mulţime de oameni, în frunte cu cei trei lideri, au ieşit duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a cere organizarea alegerilor anticipate, dar şi demisia Guvernului Filip. Protestele de amploare împotriva Guvernului Filip au început pe 20 ianuarie, atunci când Parlamentul a votat noua componenţă a Cabinetului de miniştri. În ziua învestirii, oamenii au pătruns în legislativ. În timpul altercaţiilor, au avut de suferit poliţişti şi protestatari.