logo

Astăzi expiră mandatul de arest pe numele lui Ernest Vardanyan


https://www.ipn.md/ro/astazi-expira-mandatul-de-arest-pe-numele-lui-ernest-vardanyan-7967_984306.html

Astăzi, 4 august, expiră mandatul de arest preventiv pe numele jurnalistului Ernest Vardanyan, învinuit de autorităţile neconstituţionale din regiunea transnistreană de „înaltă trădare de stat” şi „spionaj în favoarea Republicii Moldova”. Juristul Asociaţiei „Promo-Lex”, Pavel Postică, a declarat pentru Info-Prim Neo după o discuţie la telefon cu soţia jurnalistului, Irina Vardanyan, că, cel mai probabil, mandatul de arest va fi prelungit cu încă 30 de zile. Pavel Postică a menţionat că nu se ştie exact data când va avea loc şedinţa de judecată. La 2 iulie, când a mai fost prelungit mandatul de arest a lui Ernest Vardanyan, despre şedinţă nu au ştiut nici avocatul lui Vardanyan şi nici Misiunea OSCE, iar soţia acestuia a fost anunţată cu o oră înainte de şedinţă. Jurnalistul Ernest Vardanyan a fost arestat pe 7 aprilie la Tiraspol şi riscă 20 de ani de puşcărie şi confiscarea averii. La scurt timp de la arest la postul transnistrean de televiziune a fost difuzată o înregistrare cu Vardanyan în care jurnalistul îşi recunoaşte vina şi declară că va coopera cu anchetatorii. Autorităţile de la Chişinău au comentat că filmările au fost făcute sub presiune.