Asta-i lupta finală... sau Internaţionala în stil moldovenesc - 2

{Analiză Info-Prim Neo, episodul II „Integrarea euroasiatică: interese, pericole, procedee şi şiretlicuri politice” } Episodul I al prezentei analize, publicat la 2 octombrie 2012, sugera că ideea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Economică Euroasiatică (CEEA) şi Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV), promovată de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a declanşat campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2014 şi a conturat două mari concepţii în jurul cărora ce va da bătălia politică: integrarea euroasiatică şi integrarea europeană. Pornind de la interesul său politic de a reveni la guvernare, PCRM are tot dreptul şi chiar este obligat să manifeste iniţiativă, să identifice şi să promoveze idei câştigătoare pentru sine. Această tendinţă a opoziţiei chiar trebuie încurajată, pentru că ţine trează capacitatea de lucru a guvernării şi, în general, alternarea la putere este un principiul sănătos şi util într-o societate democratică. Însă condiţia principială în această concurenţă dintre putere şi opoziţie este ca interesul politic să nu genereze pericole pentru societate şi pentru existenţa statului Republica Moldova. Or, şi ideea de integrare euroasiatică, şi, în special, comportamentul politic al actorilor care o promovează provoacă astfel de pericole. [Pericolul 1] Fidel propriului stil, PCRM vede şi de data aceasta concurenţa politică drept antagonism politic cu implicarea la maximum a maselor populare, iniţial sub formă de referendum, scindarea societăţii în două tabere duşmănoase şi nu doar în sens figurat. În toată perioada de independenţă a Moldovei linia de demarcare a confruntărilor politice a trecut prin binomul „comunist-anticomunist”, dar nu a cuprins întreaga populaţie, pentru că au existat şi categorii de oameni care au rămas indiferente şi faţă de unii, şi faţă de alţii. De acum înainte, taberele se vor împărţi după principiul „pro-european – pro-euroasiatic” şi vor include, practic, întreaga populaţie. Lucrul acesta în sine nu este unul obligator rău. Însă tonalitatea agresivă pe care o dă principala formaţiune de opoziţie viitoarelor lupte politice aduce cu sine pericolul escaladării ostilităţilor generale până la cote imprevizibile. Or, pentru a se dezvolta, a se integra în lumea modernă de astăzi, fie după modelul vestic, fie după cel estic, societatea moldovenească are nevoie de o atmosferă civilizată, cultă, de dialog politic intern, cult şi civilizat. În consecinţă, ideea integrării euroasiatice, care are dreptul la viaţă ca orice altă idee, în mod inevitabil, se va asocia, prin promotorii săi, cu isterizarea vieţii publice, intransigenţa şi distrugerea: „asta-i lupta finală...”. O mostră de ameninţare „parlamentară”, legată de referendumul privind Uniunea Vamală, liderul PCRM ne-a servit chiar în debutul acestei sesiuni a Legislativului: {„Astăzi vă propunem, încă o dată, cele mai prielnice condiţii pentru o astfel de decizie crucială. Credeţi-ne că următoarele condiţii vor fi tot mai dure cu fiecare dată. Pentru că vor fi puse fără intermedierea opoziţiei parlamentare. Şi nimeni nu vă va garanta că dumneavoastră, Alianţa, aveţi suficient timp pentru a sta pe gânduri! Gândiţi-vă! Timpul a început să curgă!”...}. [Pericolul 2] Republica Moldova şi societatea moldovenească au pendulat în aceşti 20 şi ceva de ani între cele mai diferite sisteme de valori. Din această cauză nu s-au constituit ca stat şi societate. În ultimii câţiva ani a apărut o şansă să ne determinăm, în sfârşit, pentru noi înşine, dar şi pentru lumea din afară, ce vrem să facem. Ultimele câteva scrutine electorale au înclinat balanţa în favoarea opţiunii europene. Practic, imediat, Moldova a simţit reacţia încurajatoare a Uniunii Europene şi a altor parteneri de dezvoltare occidentali. Lucrurile merg în această direcţie foarte greu, dar, oricum, merg într-o direcţie concretă, una. Autorii opţiunii euroasiatice ne propun iar să ne oprim şi s-o luăm, a câta oară, nu pur şi simplu, în altă direcţie, ci, iarăşi, în direcţia opusă. Iar s-o luăm de la început. Şi cine propune? Partidul care a guvernat această ţară, practic, jumătate din toată perioada ei de independenţă. A avut toate pârghiile să orienteze ţara într-o anumită direcţie, fie şi euroasiatică. Dar nu a făcut-o. PCRM a deturnat cursul de dezvoltare a Republicii Moldova în cel mai spectaculos, neaşteptat şi cinic mod de câteva ori şi, de fiecare dată, la 180 de grade. Care ţară, care organism în general, poate rezista unor astfel de metamorfoze capitale? Conform legilor fizicii, corpurile care sunt supuse procesului de îngheţare şi dezgheţare de mai multe ori se erodează, se distrug. Procesul este comparabil cu schimbarea repetată a cursului de dezvoltare în direcţii diametral opuse, cum sunt cele spre Est şi spre Vest. S-ar părea că se urmăreşte special erodarea acestui stat şi acestei societăţi... Avem acum o şansă istorică să ne determinăm, alta am putea să nu o avem degrabă sau niciodată. În caz contrar, Istoria iar ne va băga în unul din sertarele sale, cum a mai făcut-o nu o singură dată, ca să uite de noi pe decenii sau veacuri. [Procedee şi şiretlicuri politice 1] În ideea sa privind integrarea euoroasiatică a Moldovei, PCRM porneşte de la teza că UE este în criză profundă şi de aceea „ar fi o nebunie” să te integrezi în criză. În antiteză, PCRM prezintă spaţiul euroasiatic ex-sovietic drept unul cu perspective de înflorire foarte rapidă, astfel încât moldovenii ar începe să trăiască mai bine „chiar în anul viitor”. „Noi am înaintat această iniţiativă ca o iniţiativă anticriză, capabilă în cea mai scurtă perioadă, chiar şi la anul viitor, să schimbe principial spre bine situaţia social-economică a ţării noastre şi a cetăţenilor”, afirmă liderul comunist. Povestea cu „capitalismul în putrefacţie” nu este nouă pentru oamenii din fosta Uniune Sovietică, inclusiv pentru moldoveni. Din diferite motive, inclusiv din cel al pierderii iremediabile de timp pentru realizarea utopiei comuniste, ţărilor din spaţiul euroasiatic le vor fi necesari decenii dacă nu chiar veacuri pentru a ajunge la nivelul de astăzi, „de criză” al ţărilor membre UE. Şi asta pentru că ţările UE au folosit acel timp, pierdut de alţii, pentru modernizarea economiei şi democratizarea societăţii, toate puse în serviciul omului mai mult decât oriunde. Pentru comparaţie: Doar în prezent, în Republica Moldova sunt implementate 236 de proiecte în sumă de 1,348 mlrd de euro. Principalii donatori sunt UE, SUA, BERD, Banca Mondială, România şi Banca Europeană de Investiţii. Cele mai multe proiecte reprezintă ajutor nerambursabil sau împrumuturi în condiţii avantajoase. Şi acestea toate vin dintr-o zonă afectată de „criză profundă”, de „putrefacţie”. Din celălalt spaţiu, „înfloritor”, în toţi anii de independenţă a Republicii Moldova a venit o singură dată, o singură promisiune, în sumă de jumătate de miliard de dolari din partea Federaţiei Ruse. Dar promisiunea nu a mai fost realizată. Este adevărat că Federaţia Rusă a oferit, în toţi aceşti ani, cel puţin, 3,6 miliarde de dolari regimului separatist de la Tiraspol, cât constituie asigurarea acestuia cu gaze naturale gratis. Fără această şi altă susţinere, regimul secesionist s-ar fi prăbuşit în 1-2 ierni, Moldova şi-ar fi rezolvat demult problema teritorială şi ar fi fost demult la nivelul ţărilor baltice ex-sovietice, cel puţin, după nivelul de dezvoltare al ţării şi cel de trai al populaţiei. [Procedee şi şiretlicuri politice 2] Moldova nu are hotar comun cu Uniunea Vamală. Portul de la Giurgiuleşti, la care fac trimitere promotorii referendumului pro-UV, în calitate de soluţie, reprezintă un şiretlic politic din trei puncte de vedere. a) Capacitatea de transport a portului este infimă în comparaţie cu necesităţile economiei şi ale oamenilor. Ni se propune să intrăm cu toată gospodăria, „cu căţel şi purcel”, într-o comunitate economică de state „printr-o gaură de şoarece”; b) Şi mai important este că marele nostru vecin din Est, Ucraina, prin care ne-am putea aştepta să se deschidă hotarul comun, real, cu UV şi CEEA, şi-a proclamat şi el orientarea strategică spre integrarea europeană. Acest curs a fost anunţat de guvernarea pro-occidentală a lui Victor Iuşcenco şi confirmat, tot atât de puternic, de guvernarea despre care se spune că este pro-rusă, a lui Victor Ianucovici. Respectiv, în viitorul apropiat, dar şi îndepărtat, nu vom avea hotar direct cu Uniunea Vamală şi Comunitatea Economică Euroasiatcă, şi vom rămâne doar cu „gaura de şoarece”, care nu poate înlocui nici într-un fel celelalte tipuri de comunicaţii. c) Dar şi mai important, PCRM nu vrea să se întrebe, sau nu vrea să ne întrebăm noi, cetăţenii, de ce Ucraina alege, ferm, UE şi nu CEEA? Pentru că atunci PCRM ar trebui să-şi retragă toate argumentele pro-CEEA privind unitatea de istorie, de limbă, de cultură, de relaţii economice, de relaţii interumane a moldovenilor cu spaţiul post-sovietic. Doar ucrainenii au aceste relaţii de mii de ori mai multe, mai apropiate, mai vechi şi mai trainice decât moldovenii. Şi totuşi ucrainenii aleg UE, sau, ca în cunoscutul slogan, „tinerii aleg pepsi”, adică modul sănătos de viaţă, renunţând la turmentările politico-ideologice în favoarea perspectivei europene clare şi sigure. În context, titlul interviului Info-Prim Neo cu ambasadorul Ucrainei în Moldova Serhii Pyrozhkov, publicat la 20 august 2012, este extrem de răspicat şi relevant - „Calea eurointegrării este evidentă pentru soluţionarea problemelor modernizării”. [Alte mici procedee şi şiretlicuri politice] De regulă, lucrurile mari care ţin de domeniul cursului de dezvoltare a ţării se decid la alegeri generale după principiul: „câştigă alegerile, obţine puterea şi schimbă cursul”. PCRM vrea să facă invers: să schimbe cursul pentru a câştiga puterea. Eventuala acceptare a referendumului prin procedură parlamentară ar însemna pentru partidele aflate astăzi la guvernare un eveniment similar cu alegerile parlamentare anticipate, cu rezultat imprevizibil pentru ele. De ce ar accepta acestea un act de suicid benevol, cu transmiterea puterii către opoziţie la jumătate de mandat? De altfel, în perioada 2001 – 2009, când la guvernare s-a aflat PCRM, au fost înregistrate doar 4 iniţiative de referendumuri republicane, toate soldate cu eşec. În particular, în 2004, a fost iniţiat un referendum cu privire la aderarea la spaţiul economic unic format de Belarus, Kazahstan, Rusia şi Ucraina, dar şi de această dată CEC-ul de atunci a refuzat să înregistreze grupul de iniţiativă. Iar referendumul din septembrie 2010, desfăşurat pentru a afla părerea poporului într-o problemă de mare importanţa, l-a boicotat cu aceeaşi convingere cu care ne îndeamnă să-l desfăşurăm pe acesta. [Nu a câştigat, dar are ce pierde] Ţinând cont de cele expuse, putem aprecia că PCRM a îmbrăţişat o super-idee electorală şi va utiliza tot potenţialul său pentru a atrage cât mai mulţi susţinători din interiorul, dar şi din afara Republicii Moldova. PCRM are destul de multe şanse de câştig, pentru că, alături de acest potenţial, are atu-ul de a fi în opoziţie, iar opoziţiile au avut de multe ori mai multă credibilitate decât guvernările în faţa electoratului. Iar aceasta înseamnă că există suficient de multe argumente ca Alianţa pentru Integrare Europeană să conştientizeze pericolul deturnării, inclusiv pe cale democratică, a cursului de dezvoltare a ţării, să-şi ia în serios rivalul, să facă şi mai atractivă opţiunea europeană în ochii oamenilor. Aceasta în condiţiile când AIE încă nu a asigurat ireversibilitatea procesului de modernizare internă şi de integrare europeană. În mod obiect, am ajuns la etapa când Republica Moldova şi oamenii ei încă nu au câştigat aproape nimic din integrarea europeană, dar deja au destul de multe de pierdut în eventualitatea renunţării la acest curs. Regimul liberalizat de vize este primul lucru care vine în gând. Un semnal de alarmă reală în acest sens pare să vină din Georgia, unde forţele pe care se sprijină pro-europeanul Mihail Saakaşvili s-ar putea să piardă puterea, iar partidele care vin în schimb încă trebuie să-şi demonstreze atitudinea faţă de actualul curs al ţării. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]