logo

ASP a eliberat peste 1200 de acte de identitate


https://www.ipn.md/ro/asp-a-eliberat-peste-1200-de-acte-de-identitate-8013_1108694.html

În ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Agenția Servicii Publice (ASP) a eliberat, până la prânz, peste 1200 de acte de identitate pentru cetățenii care au dorit să-și exercite dreptul de vot, transmite IPN.

Între orele 07.00 și 13.00, au fost distribuite 973 de buletine de identitate și 251 de buletine provizorii.

Pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la acte de identitate valabile pentru procesul de votare, centrele multifuncționale ale ASP vor rămâne deschise până la ora 21.00.

Potrivit datelor CEC, până la ora 16.00, peste 1 milion 285 de mii de alegători și-au exercitat dreptul la vot, în țară și peste hotare.