logo

Ascensiunea reformelor în justiţie ne apropie şi mai mult de UE, ministrul justiţiei


https://www.ipn.md/ro/ascensiunea-reformelor-in-justitie-ne-apropie-si-mai-mult-de-7965_1027220.html

Cu ocazia Zilei Europei, ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, asigură partenerii de dezvoltare din UE că reformele în acest domeniu sunt în ascensiune. Totodată, ministrul le mulţumeşte partenerilor pentru încredere şi semnalele pozitive pe care le-au oferit Republicii Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de prsă al Ministerului Justiţiei se spune că în cele 100 de zile de la investirea Guvernului, ministerul a elaborat mai multe proiecte de legi pentru modificarea şi completarea următoarelor acte normative. Printre acestea sunt Codul de Executare, Codul de Procedură Civilă, Legea privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea cauzei sau executarea hotărârii judecătoreşti în termen rezonabil, etc.

„Lucrăm zilnic pentru a îmbunătăţi cadrul legal şi a oferi schimbări sesizabile de toţi actorii judiciari şi societatea din Republica Moldova. Suntem siguri că iniţiativele noastre sunt durabile şi au o valoare adăugată pentru cetăţeni. Cu fiecare proiect, lege sau document de politici, contribuim la reformarea justiţiei. Astfel, ne apropiem de marea familie a Uniunii Europene – o societate prosperă, care a reuşit să obţină succese doar printr-un efort conjugat, înmulţit la timp, încredere şi perseverenţă”, comunică Vladimir Cebotari.

Ministrul a accentuat faptul că în perioada menţionată s-au elaborat diverse reforme, promovate pentru a fi aprobate la etape distincte. A fost lansat registrul garanţiilor reale mobiliare şi un nou portal al instanţelor de judecată. De asemenea, a fost promulgată Legea privind moratoriu asupra controlului de stat, au fost elaborate Strategia de Dezvoltare a Sistemului Penitenciar şi Planul de Dezvoltare Strategică a Serviciului Stare Civilă pentru anii 2016-2020.