logo

Arventi a devenit şi el premiant la Europenele de taekwondo


https://www.ipn.md/ro/arventi-a-devenit-si-el-premiant-la-europenele-de-taekwondo-7979_1012479.html

Evoluţie remarcabilă a sportivilor moldoveni la Campionatul European de taekwondo WTF, versiunea olimpică, desfăşurate la Baku. După ce Stepan Dimitrov a adus aurul pentru Moldova, a venit rândul lui Vladislav Arventi să cucerească bronzul.

Campion în categoria de greutate 68 de kg a devenit turcul Servet Tazegul, care l-a învins în finală pe rusul Alexei Denisenko. Arventi a luat bronzul şi la europenele de juniori din 2010.

„Nu m-am aşteptat la aşa rezultate remarcabile. Marea surpriză a produs-o Stepan Dimitrov care a cucerit primul titlu european din istoria taekwondoului moldovenesc. A fost mai bun ca sportivi titraţi din Franţa şi Rusia. Sunt foarte mulţumit”, a declarat pentru IPN preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Taekwondo WTF, Igor Iuzefovici.

Dimitrov a devenit campion european la categoria 54 de kg după ce a câştigat finala cu grecul Georgios Simitisis. Moldova a fost reprezentată la Europenele de taekwondo de opt sportivi.