logo

Artur Reşetnicov: Prin neprezentare am acordat un vot împotrivă


https://www.ipn.md/ro/artur-resetnicov-prin-neprezentare-am-acordat-un-vot-impotriva-7965_1024661.html

Grupul celor 14 deputaţi ex-comunişti, care au creat Platforma Social-Democrată „Pentru Moldova”, au acordat un vot împotriva Guvernului Sturza prin lipsa lor de la şedinţa specială a Parlamentului. Un mesaj în acest sens a scris pe o reţea de socializare, unul dintre membrii platformei, deputatul Artur Reştnicov, citat de IPN.

„Ca să fie clar: împreună cu colegii mei, prin neprezentarea la învestirea lui Sturza am acordat un vot împotrivă, deoarece dânsul a fost împins împotriva voinţei majorităţii, pe ascuns. Am vrut să facă dus-întors, să pupe lacătul Parlamentului. Este dreptul nostru de a vota împotrivă prin neprezenţa la şedinţă”, a scris deputatul.

Luni, 4 ianuarie, şedinţa specială a Parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. La şedinţă au venit doar 47 de deputaţi din cei 101. Au lipsit deputaţii socialişti, comuniştii şi foştii comunişti, câţiva democraţi şi liberali, dar şi deputatul liberal-democrat, Vlad Filat, care a fost lipsit de imunitate şi se află în arest.