Artur Ioniţă îşi continuă sezonul excelent în campionatul Elveţiei. Fotbalistul moldovean a marcat golul victoriei echipei sale, Aarau, în meciul cu Lugano din cadrul etapei a 28-a a ligii secunde, transmite IPN.
Partida s-a încheiat cu scorul de 3-2, iar Aarau obţine a cincia victorie la rând şi rămâne lider, cu 3 puncte avans în faţa echipei Bellinzona. În eşalonul superior ajunge doar prima clasată.
Titular indiscutabil la Aarau, Ioniţă a ajuns la 6 goluri în acest sezon, unul dintre care a fost marcat în Cupa Elveţiei. Evoluţiile bune pentru clubul său au atras atenţia selecţionerului Moldovei, Ion Caras, care l-a folosit pe Artur în toate meciurile jucate anul acesta de prima reprezentativă a ţării.
Mijlocaşul moldovean a ajuns în ţara cantoanelor în 2009, la vârsta de 19 ani.