logo

Artur Crăciun „va trage” la Locomotiv Plovdiv?


https://www.ipn.md/ro/artur-craciun-va-trage-la-locomotiv-plovdiv-7979_1082484.html

Presa bulgară scrie că „Locomotiv” Plovdiv este pe cale de a realiza primul său tranfer serios din această vară, relatează IPN. E vorba despre internaționalul moldovean Artur Crăciun.

Împrumutat în prezent de Sfântul Gheorghe Suruceni de la Honved, Budapesta, la 22 de ani ai săi,
Crăciun a jucat patru meciuri pentru selecționata țării și 15 pentru reprezentativa de tineret under-21, în cadrul cărora fundașul central a înscris un gol.

Crăciun e născut la Chișinău, are cetățenie română și este
în prezent proprietatea echipei maghiare Honved, cu care se negociază trecerea lui la Plovdiv pentru un an.

Gong.bg precizează că Artur Crăciun impresionează cu statura sa de un metru și 93 de centimentri. De asemenea, este remarcată contribuția sa la succesul echipei Sfântul Gheorghe Suruceni în 2019, când „sfinții” s-au clasat pe locul doi în clasamentul național și și-au asigurat participarea în confruntările de calificare în Liga Europei.