logo

Artiştii plastici moldoveni pot participa la un concurs dedicat artei moderne pentru design industrial


https://www.ipn.md/ro/artistii-plastici-moldoveni-pot-participa-la-un-concurs-dedicat-artei-moderne-pe-7967_964500.html

Artiştii plastici moldoveni pot participa la concursul dedicat artei moderne „Henkel Art.Award 2007” pentru design industrial. Institutul Cultural din Viena în colaborare cu Kulturkontakt, Austria, anunţă lansarea „Henkel Art.Award”, premiul anual pentru regiunile Europei de Est şi Asia Centrala. Acest premiu are in vedere trei componente ale artei moderne: desen, fotografie si design. Premiul, în valoare de 7000 euro, este dedicat procesului de integrare europeana şi înţelegerii culturale a regiunii, teme de importanţă majoră în contextul procesului de lărgire a Uniunii Europene. Aplicaţia urmează să conţină planuri/ blueprints sau fotografii printate ale lucrării, ulterioare anului 2004. Totodată, lucrările trebuie sa fie de design industrial. La concurs pot participa artişti din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Estonia, Lituania, Macedonia, R. Moldova, Mongolia, Polonia, România, Rusia, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan. Totodată, va fi acordat premiul Henkel Youth Artist’s Prize, în valoare de 2000 Euro şi o bursă de trei luni oferită de “Kulturkontakt”, în cadrul programului Artists-in-Residence. Lucrările artiştilor nominalizaţi în finală vor fi expuse la Viena în noiembrie 2007, odată cu expunerea lucrării câştigătoare în ţara de reşedinţă. La acest premiu pot concura artişti din domeniul design industrial şi de produs din Albania, Bosnia şi Hertegovina, Croaţia, Macedonia, RM, România, Serbia şi Muntenegru, Ucraina. Câştigătorul va fi desemnat de un juriu internaţional la începutul lunii septembrie.