logo

Artiști plastici din cinci state își expun lucrările la Chișinău de Mărțișor


https://www.ipn.md/ro/artisti-plastici-din-cinci-state-isi-expun-lucrarile-la-chisinau-7967_1040288.html

Picturile a 12 artiști plastici din cinci state sunt expuse până pe 15 martie la Galeria „Artelit” din cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Expoziția cu genericul „Reflecții de primăvară” a fost vernisată miercuri, 28 februarie Evenimentul este prilejuit de sărbătoarea Mărțișor, marcată tradițional pe 1 martie, transmite IPN.

Expoziția include 36 de lucrări prin intermediul cărora este redată atmosfera primăverii în viziunea unor pictori din Finlanda, Suedia, România, Ucraina și Republica Moldova.

Elvira Cemortan-Voloşin, președintele Centrului Cultural „Artelit”, a amintit că pe 1 martie, la Chișinău, începe Festivalul internațional de muzică „Mărțișor”, iar multe din concerte vor fi organizare la Filarmonica Națională. Spectatorii vor avea ocazia să admite picturile vernisate până la începerea concertelor și după concerte. „Ne bucurăm foarte mult că aceste opere de artă o să aibă posibilitatea să fie văzute de cât mai multă lume”, a spus Elvira Cemortan-Voloşin.

Svetlana Bivol, directorul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, a spus că deși afară este frig, primăvară vine prin vernisarea expoziției, deoarece imaginea picturilor încălzește sufletele oamenilor. „Aceste tablouri emană lumină şi dispoziție de primăvară. Pe toți ne inspiră și ne motivează să fim frumoși. Proiectele interesante schimbă viața, vin să ne schimbe pe noi și să schimbe societatea”, a spus Svetlana Bivol.

Stela Ciobanu, secretar general al Băncii Comerciale „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale”, a declarat că de câțiva ani instituția pe care o reprezintă este parteneră a multor activități desfășurate de către Filarmonica Națională. Potrivit Stelei Ciobanu, instituția bancară colaborează inclusiv cu companiile care promovează arta și frumosul. „Și deja a devenit o tradiție să cultivăm dragostea faţă de cultură. O parte din această expoziție va fi vernisată și în cadrul oficiul central al băncii noastre. Angajații, partenerii și clienții noștri vor savura frumusețea acestor tablouri. Vor savura primăvara”, a spus Stela Ciobanu.

Expoziția cu genericul „Reflecții de primăvară” este deschisă până pe 15 martie în fiecare zi. Intrarea este liberă.