Artă pentru caritate
https://www.ipn.md/ro/arta-pentru-caritate-7967_969620.html
Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova (IWCM), organizaţie din care fac parte preponderent soţiile diplomaţilor în misiune în R. Moldova, anunţă desfăşurarea celei de-a cincea ediţie a acţiunii culturale Noaptea Artelor. Vineri, 16 mai, peste 150 de artişti plastici din R. Moldova îşi vor expune lucrările pentru vânzare la CIE „Moldexpo”. Tradiţional, 25% din sumele obţinute vor fi donate Fondului de caritate al clubului. Aceşti bani, împreună cu mijloacele colectate din comercializarea biletelor de intrare, vor fi oferite sub formă de grant organizaţiilor nonguvernamentale pentru implementarea unor proiecte sociale, transmite Info-Prim Neo.
Copreşedintele clubului, Marcie Gräfin Lambsdorff, soţia ambasadorului Germaniei în R. Moldova, a comunicat miercuri, 14 mai, într-o conferinţă de presă că numărul artiştilor care participă în acest an la acţiune este cu 50% mai mare decât la ediţia precedentă. Preţul lucrărilor expuse – este vorba de pânze în ulei, picturi în acuarel, grafică, sculpturi din ceramică, piatră, obiecte din bronz, etc. – porneşte de la 45 dolari SUA. La Noaptea Artelor vor fi propuse pentru vânzare şi lucrări de artă donate clubului de către sponsori. Sumele obţinute vor fi folosite în întregime în scopuri de caritate. Preţul biletelor de intrare este – 100 lei. La eveniment au fost invitaţi şi oficiali ai conducerii de vârf a ţării, şi primarul general de Chişinău.
Preşedintele comitetului organizatoric al acţiunii, Kyra Buchko, a comunicat că în acest au aplicat pentru granturi 65 de organizaţii, dintre care două treimi sunt din afara Chişinăului. Sumele solicitate pentru proiecte oscilează între 10 mii şi 50 mii lei. Beneficiarii fondurilor colectate la Noaptea Artelor – în acest an patru la număr, vor fi anunţate vineri seara.
Potrivit sursei citate, pe parcursul a 10 ani de există Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova a organizat acţiuni de caritate la care au fost colectate peste 950 mii lei. Banii au fost donaţi la peste 60 de instituţii din republică. Anul trecut în cadrul Nopţii Artelor au fost colectate peste 4 mii dolari SUA. Uniunea orbilor a fost principalul beneficiar al fondurilor, din banii donaţi fiind procurate proteze.
Scopul nostru este nu doar să ajutăm financiar organizaţiile, ci şi să creăm parteneriate de durată. Atunci când nu putem oferi bani, le punem în legătură cu instituţii donatoare, a precizat Marcie Gräfin Lambsdorff.
Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova a fost fondat în 1997. Iniţial din club făceau parte doar femei din afara R. Moldova. De doi ani în club sunt admise şi moldovence. Condiţia este ca acestea să fie recomandate de către un membru al clubului care se angajează să le plătească cotizaţia pentru un an. Actualmente clubul are 101 membri din 25 de ţări. Femeile diplomaţi sau soţiile diplomaţilor din Federaţia Rusă nu fac parte din club. Cotizaţia anuală este de 275 lei.