logo

Arme, muniţii şi substanţe explozibile, depistate în sudul ţării


https://www.ipn.md/ro/arme-munitii-si-substante-explozibile-depistate-in-sudul-tarii-7967_1028989.html

Într-o clădire părăsită din preajma localităţii Tomai, raionul Ceadîr-Lunga, oamenii legii au depistat un lot de arme, muniţii şi substanţe explozibile, transmite IPN.

Potrivit SIS, au fost depistate şi ridicate 257 de cartuşe pentru arme cu ţeava ghintuită de diferit calibru, 110 cartuşe de vânătoare, o grenadă ,,ВУС-17” pentru aruncător de grenade automat ,,АГС-17” şi 2 grenade de mână de model ,,РГ- 42”. La fel, au fost găsite trei focoase pentru grenade de mână ,,УЗРГМ”, două lumânări fumigene ,,ДМ -11”, o încărcătura de start pentru grenadă ,,ПГ- 7”, 400 de grame de trotil (TNT) şi două încărcătoare cu cartuşe pentru pistol-mitralieră ,,AK-74”.

Oamenii legii urmează să stabilească cum a ajuns lotul de arme, muniţii şi substanţe explozibile în locul respectiv şi în ce scopuri.