Aripa tânără a Alianţei „Moldova Noastră” se pronunţă pentru anularea sistemului de vize
https://www.ipn.md/ro/aripa-tanara-a-aliantei-moldova-noastra-se-pronunta-pentru-anularea-7965_963520.html
Aripa tânără a Alianţei „Moldova Noastră” se pronunţă pentru anularea sistemului de vize şi circulaţia liberă a cetăţenilor R. Moldova în toate ţările europene. O acţiune în acest sens a avut loc marţi, 13 februarie, la Chişinău, simultan cu acţiuni similare organizate în 27 de oraşe din 23 de ţări ale Europei.
Ideea unor acţiunilor concomitente, în cadrul cărora tineretul îşi expune opţiunea pentru lichidarea sistemului de vize, aparţine organizaţiei Tineretului Liberal European (TLE), membru al căreia este şi organizaţia de tineret a AMN.
Vicepreşedintele organizaţiei de tineret a AMN, Andrei Hâncu, a declarat pentru Info-Prim Neo că acţiunea în cauză este motivată de dorinţa tineretului de a sensibiliza opinia publică asupra faptului că ţările rămase în afara UE nu pot fi marginalizate în dorinţa lor de liberă circulaţie, de cunoaştere, studii în afara ţărilor lor, de prietenie între tineretul european. „După introducerea vizelor pentru România,cetăţenii RM au rămas izolaţi după zidul european stabilit pe Prut”, a spus Hâncu.
Potrivit lui, săptămâna trecută, în toate ţările europene, rămase în afara UE, au fost semnate petiţii către Consiliul Europei prin care se spune că tinerii sunt afectaţi de regimul de vize. Petiţiile vor fi prezentate CoE la 28 februarie, în cadrul unei conferinţe.
Preşedintele organizaţiei, Eugen Spătaru, a declarat că după introducerea vizelor pentru România, populaţia RM a rămas prizonieră în propria ţară. „Tineretul din Moldova este pesimist în priveşte negocierile purtate de autorităţi cu oficialii europeni, pe motiv că aceştia impun Acordul readmisiei, ceea ce înseamnă întoarcerea acasă a milionului de cetăţeni care se află peste hotare, ceea ce este imposibil”, a spus Spătaru. El crede că autorităţile statului nu fac nimic pentru a facilita regimul de vize prin deschiderea reprezentanţelor ţărilor europene, dar s-a arătat încrezător că mesajul tinerilor a fost auzit în mai multe ţări europene, care s-au solidarizat pentru anularea regimului de vize.
Solicitat de Info-Prim Neo, liderul AMN, Serafim Urecheanu, a declarat că situaţia în care se află la moment R. Moldova impune tinerii să-şi apere dreptul la libera circulaţie în Europa, parte a căreia istoric, geografic şi geopolitic este R. Moldova.
Deputatul AMN, Leonid Bujor, a spus pentru agenţie că în Parlamentul European, în pofida afirmaţiilor conducerii ţării despre „vectorul european”, nu a fost depus nici un document care ar confirma această opţiune. În acest sens, AMN a lansat, recent, iniţiativa depunerii cererii oficiale de aderare a RM la UE.
Organizaţia de tineret a AMN numără peste 6 mii de membri, dintre care circa 2 mii sunt din capitală.