Aripa liberală a AMN aderă la MAE
https://www.ipn.md/ro/aripa-liberala-a-amn-adera-la-mae-7965_979931.html
Veaceslav Untilă, Iurie Colesnic şi alţi câţiva membri ai Alianţei „Moldova Noastră” (AMN), care nu recunosc realegerea lui Serafim Urecheanu în fruntea AMN, părăsesc formaţiunea şi aderă la Mişcarea „Acţiunea Europeană”. Despre aceasta a declarat Veaceslav Untilă într-o conferinţă de presă de marţi, 12 ianuarie. „Domnul Untilă a considerat că cel mai elegant este să se întoarcă cu spatele la mâna întinsă de noi”, a opinat prim-vicepreşedintele AMN, Victor Osipov, prezent la conferinţă, transmite Info-Prim Neo.
Foştii reprezentanţi ai AMN au spus că este vorba despre un proiect politic, care, în urma negocierilor cu conducerea Mişcării Acţiunea Europeană (MAE) urmează să fie realizat în practică. Untilă a specificat că, împreună cu MAE, vor negocia şi cu alte partide extraparlamentare de dreapta sau centru-dreapta.
„Am ales MAE pentru că în campania electorală din iulie a demonstrat un lucru extraordinar – s-a retras din cursă în favoarea partidelor care astăzi sunt la guvernare. MAE este aproape de noi prin combaterea corupţiei, are foarte mulţi oameni curaţi şi tineri. Vom creşte o generaţie tânără de politicieni”, a declarat Veaceslav Untilă.
Întrebat de ce nu au răspuns pozitiv la chemarea lui Victor Osipov pentru reconcelierea cu AMN, Iurie Colesnic, ex-vicepreşedinte al AMN, a spus că „mâna întinsă pentru discuţii ar fi trebuit să însemne anularea lucrărilor Congresului VIII al AMN şi revenirea la nivelul zero”.
„Ne vine greu să lăsăm tot ce am investit în acest partid lui Osipov, care nu a investit nimic decât că a scris referate pentru Serafim Urecheanu”, a declarat liderul organizaţiei teritoriale a AMN din raionul Cahul, Gheorghe Vasilache.
Victor Osipov, la rândul său, l-a acuzat pe Iurie Colesnic că timp de patru ani „a mâncat doar fasole din frigiderul AMN, pe care le cumpăra Serafim Urecheanu” şi că bea toată ziua doar ceai şi mânca bisuiţi, iar despre Untilă a spus că nu a fost capabil să conducă nişte proiecte strategice pe care i le încredinţa conducerea AMN.
Veaceslav Untilă a mai spus că părăseşte AMN pentru că echipa sa liberală şi el nu se regăsesc în această formaţiune. El a mai declarat că după Congresul AMN, Serafim Urecheanu i-ar fi şantajat pe liderii organitaţiilor teritoriale, care acum îl însoţesc în noul său proiect politic.
Victor Ospiov a făcut un apel către membrii AMN din teritoriu să rămână pe poziţii şi să nu se lase atraşi de Untilă, care urmăreşte dezbinarea partidului.
Referindu-se la liderul MAE – Anatol Petrencu, Victor Osipov a spus că acesta nu a procedat onest, atunci când l-a curtat pe Untilă, dar i-a dorit succes şi i-a spus că nu îi va fi uşor.
Într-o declaraţie a MAE, Petrencu salută proiectul lui Veaceslav Untilă şi îi invită pe foştii membri ai AMN „la continuarea discuţiilor pentru finalizarea acestui proiect care poate relansa, împrospăta şi reforma scena politică moldovenească”.
Vecaeslav Untilă şi Iurie Colesnic au declarat că prin retragerea din AMN vor rămâne deputaţi neafiliaţi în Parlament, dar foarte activi în cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană.