logo

Arcadie Barbăroşie propune ca Maia Sandu să conducă mai multe instituţii


https://www.ipn.md/ro/arcadie-barbarosie-propune-ca-maia-sandu-sa-conduca-mai-multe-7978_1017317.html

Membrul Iniţiativei „Pentru o Guvernare Responsabilă”, Arcadie Barbărioşie, consideră că ministrul în exerciţiu al educaţiei, Maia Sandu, a reuşit să lanseze o reformă în domeniu datorită voinţei politice. În acest context expertul propune ca Maia Sandu să fie numită şef la mai multe instituţii care fie se confruntă cu probleme de corupţie sau care trebuie să lupte cu fenomenul. Arcadie Barbăroşie s-a exprimat la dezbaterea cu tema: „Societatea şi clasa politică însuşesc nesatisfăcător caracterul public al negocierilor pentru crearea coaliţiei guvernamentale: motive, pericole, soluţii”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova, la care a participat împreună cu reprezentanţii unui şir de platforme ale societăţii civile.

„Sunt proleme urgente care trebuie soluţionate acum, noi nu avem bugetul care se pare că nici nu a fost elaborat. Stilul acesta de negocieri nu place, deoarece ei iarăşi calcă pe aceleaşi greble. Am auzit nişte voci care spuneau că vor un program de guvernare foarte concret, cu obiective stabilite, dar eu vreau şi nişte declaraţii politice prin care să se spune că nu va mai fi tolerată corupţia. Am vrea şi voinţă politică în spatele unor declaraţii. Poate exista şi voinţă, de exemplu, la Ministerul Educaţiei unde reformele au fost lansate. Dar a existat şi susţinere politică. Trebuie băgată voinţă politică la FISC, la vamă. Poate Maia Sandu trebuie trecută la FISC, la vamă, la Centrul Naţional Anticorupţie, sau poate le unim în una şi o lăsăm acolo pe Maia Sandu”, a propus Arcadie Barbăroşie.

Membrul Iniţiativei „Pentru o Guvernare Responsabilă” a menţionat că atunci când s-a propus să fie transparenţă în procesul de negocieri, societatea civilă a vrut ca politicienii să manifeste stimă faţă de alegători, să spună cum negociază, ce priorităţi au, şi dacă au nevoie de ajutor, atunci societatea civilă poate ajuta. „Or, eu am impresia că aleşii noştri cred că, odată terminată campania electorală, nu mai trebuie întrebat cetăţeanul. Impresia mea e că s-a pornit cu piciorul stâng la aceste negocieri. Eu aş fi aşteptat o declaraţie generală, după primele 2-3 zile de discuţii iarăşi o declaraţie pentru cetăţeni şi presă”, a subliniat Arcadie Barbăroşie.

Dezbaterea cu tema: „Societatea şi clasa politică însuşesc nesatisfăcător caracterul public al negocierilor pentru crearea coaliţiei guvernamentale: motive, pericole, soluţii” este ediţia a XXXVI-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.